Munteanu: Acordul oferă regimului de la Tiraspol o pârghie puternică de intimidare strategică asupra Chișinăului
Liderul Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, spune că acordul între Chișinău și Tiraspol depășește atribuțiile unui ministru, informează OFICIAL.
Igor Munteanu spune că Acordul oferă cleptocraților de la Tiraspol o pârghie puternică de intimidare strategică asupra Chișinăului.
„El va reactiva industriile ce aparțin ”republicii Sherrif”, care va deveni politic mai influentă.
Prin transmiterea integrală a volumelor de gaze rusești (5,7 mln m3 zilnic), Tiraspolul devine beneficiarul exclusiv al Contractului de gaze naturale moldo-rus. Oare nu asta încerca să prevină Guvernul cînd respingea o companie privată care deține și azi un contract direct semnat cu Gazpromul pentru alimentarea malului stâng?
Ministrul Spânu vrea să ne convingă că RM nu va fi deloc responsabilă pentru livrările de gaze malului stâng și că urmează să achităm numai energia electrică, produsă la MGRES (53%), produse cu gaze livrate de Rusia cu 73$/MW. Parcă am mai auzit povestea cașcavalului gratuit, dar nu ne convingem până nu-i târziu?
După cedarea gazelor naturale asigurate de contractul cu Gazprom, RM va achita gaze numai de pe piața liberă, asta însemnând costuri suplimentare de 125 mln $. Vom economisi 70 mln $ pe curent mai ieftin, dar vom plăti mai mult pentru gaze.
Se crează astfel o situație când deciziile luate de miniștri actualului guvern conduc la garantarea siguranței regimului separatist, nu a RM. Estimăm că o bună parte din banii alocați de buget pt procurarea rezervelor de gaze naturale, i.e. din creditul BERD, subvențiile la gaze (5 mlrd lei) vor ajuta la prosperarea cleptocraților de la TIraspol, mai puțin a cetățenilor RM. Cam 40-45 mln $ în plus vom plăti distracțiile acestui ministru lunar, estimativ”, spune Munteanu.
El spune că regimul de la Tiraspol își va securiza după data de 3 decembrie poziția politică, afacerile dubioase și ambițiile de statalitate, „indiferent de câte laude și aplauze își vor rupe pe rețelele de troli acoliții actualului ministru”.