Deputat PAS: Indiferent de unde cumpărăm electricitate, ea vine în casele noastre prin nodul energetic de la Tiraspol
Deputatul PAS, Radu Marian, spune că indiferent de cât de mult guvernarea nu lucrează pentru obținerea independenței energetice, țara noastră este „legată” și depinde de sistemul electric sovietic, informează OFICIAL.
Radu Marian spune că acest sistem nu a fost modernizat sau schimbat de nicio guvernare precedentă.
„Trebuie să înțelegem că indiferent de unde cumpărăm electricitate, fie din România, fie din Ucraina, aceasta vine în casele noastre, în mare parte, prin nodul energetic de la Tiraspol. Acest lucru se va schimba doar după ce va fi gata linia electrică Vulcănești-Chișinău, care se construiește în prezent.
Până atunci, prețul și accesul la electricitate depind foarte mult inclusiv de discuțiile cu așa-zisele autorități de la Tiraspol, pentru că pe acolo trec fizic liniile electrice. Fie că ne place, fie că nu, trebuie să avem acest dialog pentru a asigura electricitate în țara noastră. Nu trăim într-o lume ideală, în care Moldova are electricitate și gaz propriu. În lumea reală, facem față unor constrângeri create timp de 30 de ani și care nu se pot rezolva în câteva zile sau luni. Suntem responsabili de soarta a milioane de oameni și avem datoria să asigurăm familiile din țara noastră cu lumină și căldură la prețuri cât mai accesibile. Oamenii vor plăti un preț mai mic și vor avea siguranța zilei de mâine datorită deciziei de a semna contract cu MGRES”, spune deputatul.
Radu Marian spune că guvernarea lucrează pentru a obține independența energetică.
„Vom face acest lucru cu cât mai puțină suferință din partea moldovenilor. În față avem 3 luni friguroase de iarnă, cu prețuri crescute la gaz și energie electrică pe tot continentul european. Avem datoria să ne gândim și la cei mai vulnerabili dintre noi, la cei pentru care orice creștere de preț afectează viața normală, siguranța familiei.
P.S. În legătură cu decizia de a acorda gaz pentru cetățenii moldoveni din partea stângă a Nistrului, aș vrea să facem diferența între regimul de la Tiraspol și cetățenii noștri din regiunea transnistreană. Nu cred că există oameni care ar vrea să lăsăm moldovenii din stânga Nistrului să înghețe de frig. Așa cum România a știut să ajute cetățenii moldoveni indiferent de guvernare, trebuie să avem înțelepciunea și solidaritatea de a sprijini oamenii de rând din stânga Nistrului în ciuda regimului de acolo”, spune deputatul.