Ion Chicu: Veniturile Vămii și Fiscului sunt de 19% mai mici ca anul trecut, la o așa rată a inflației
Fostul Premier Ion Chicu spune că la o rată a inflației de circa 34%, veniturile bugetare colectate de Vamă și Fisc în luna noiembrie 2022 sunt cu aproximativ 19% mai mici, ca cele din noiembrie 2021, informează OFICIAL.
El spune că acesta poate fi „rezultatul luptei cu corupția și schemele”.
„Evident, despre marele „succes” în combaterea corupției trebuie să afle toată lumea, de la Tokyo până la Washington. În următoarele 7 zile, Maia Sandu va înconjura globul pentru a-i învăța pe niponi și americani cum trebuie de luptat cu hoții și schemele – că acesta este scopul declarat al vizitelor date.
Participarea Maiei Sandu la niște conferințe cu tematică anticorupțională peste mări și oceane e foarte importantă pentru sutele de mii de moldoveni, care nu-și mai pot achita facturile. Așa crede președintele „vremurilor bune””, spune Ion Chicu.