Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construcției unor apeducte

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construcției unor apeducte

Locuitorii raioanelor Ungheni, Nisporeni, Glodeni și Fălești vor avea acces la resurse naturale de alimentare cu apă potabilă. În cadrul ședinței plenare de astăzi, Parlamentul a votat pentru ratificarea unui Acord încheiat între România și țara noastră, care prevede construcția unui apeduct.

Totodată, a fost ratificat și Protocolul de amendare privind reglementarea construirii unor noi apeducte.

Apeductul care va fi cosntruit va avea o lungime de 54 de kilometri. Astfel, peste 15 mii de oameni, din 13 de localități, vor avea acces la apă potabilă și de calitate.

Potrivit Acordului, investițiile pe teritoriul României și pe teritoriul Republicii Moldova, până la punctele de interconectare, inclusiv traversarea frontierei, vor fi realizate de către operatorul regional de alimentare cu apă și de canalizare din România. În același timp, vor fi necesare cheltuieli, care vor fi suportate de Guvernul Republicii Moldova, pentru racordarea localităților din proximitatea apeductului construit.

Proiectul de ratificare a Acordului a fost votat de 70 deputați.

Share