Propuneri de acțiuni relevante pentru promovarea drepturilor omului în regiunea transnistreană au fost discutate la întrevederea cu șefa Oficiului ONU pentru Drepturile Omului din Republica Moldova

Propuneri de acțiuni relevante pentru promovarea drepturilor omului în regiunea transnistreană au fost discutate la întrevederea cu șefa Oficiului ONU pentru Drepturile Omului din Republica Moldova

Discuții detaliate pe marginea activităților pertinente ce pot fi planificate în vederea implementării proiectului „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale în Moldova” au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre șefului Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani și șefa Oficiului ONU pentru Drepturile Omului din Republica Moldova Bea Ferenci, cu participarea echipei Biroului și a experților din partea OHCHR, UN Women și PNUD.

Reamintim că în data de 24 august 2022 Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Coordonatorul rezident și șefii unor agenții ale Organizației Națiunilor Unite în Moldova (UNDP, UN Women, OHCHR) au semnat Acordul de implementare a proiectului prenotat și care prevede aprofundarea interacțiunii pe domenii tematice între experții, profesioniștii și reprezentanții mediului asociativ de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea consolidării păcii, solidarității, valorilor democratice și a drepturilor omului.

Biroul a propus să fie într-un vizor strategic situația drepturilor omului din regiunea transnistreană și care este foarte complicată, cu mobilizarea eforturilor în vederea intervenirii cu toate formele de asistență națională și internațională pentru a asigura respectarea drepturilor și libertăților universal garantate, reabilitarea victimelor, consilierea juridică a solicitanților, protecția drepturilor minorităților etnice, promovarea egalității de gen ș.a.

La fel, s-a sugerat contribuirea activă a ONU la consolidarea capacităților Biroului, cu oferirea treningurilor externe de dezvoltare profesională și de schimburi de experiențe pozitive, organizarea vizitelor de studiu la sediile ONU și ale agențiilor acesteia, la completarea agendei grupurilor de lucru sectoriale din cadrul procesului de reglementare transnistreană cu noi teme de discuții din perspectiva promovării măsurilor de încredere, precum și la instruirea autorităților publice locale din Zona de Securitate în vederea accesării eficiente a fondurilor de asistență externă și realizării unor proiecte cu impact major la nivel de comunitate.

S-a reiterat necesitatea coordonării cu Biroul a măsurilor și activităților planificate în raioanele de est ale țării, respectării angajamentelor agreate cu autoritățile Republicii Moldova, evitării parteneriatelor directe cu structurile neîmputernicite prin lege și a aducerii unei plus valori substanțiale a proiectelor implementate la completarea obiectivelor de reintegrare a țării și de reglementare pașnică și durabilă a conflictului transnistrean.

Share