Germania a donat Serviciului Vamal două microbuze

Germania a donat Serviciului Vamal două microbuze

Serviciul Vamal este susținut de Republica Federală Germania prin intermediul Ambasadei Germaniei la Chișinău și Administrației vamale din Germania în eforturile întreprinse pe linia prevenirii și combaterii fraudelor vamale, prin donarea a două mijloace de transport Mercedes-Benz Sprinter. 

Mijloacele de transport dotate cu echipamentul necesar pentru scanarea bagajelor/coletelor/mărfurilor vor putea fi utilizate de inspectorii chinologi și ai echipelor mobile ale Serviciului Vamal, pentru sporirea potențialului operațional de reacție și intervenție al acestora, care aduc o contribuție semnificativă în prevenirea și combaterea contrabandei și a altor fraude vamale transfrontaliere.

Mijloacele de transport au fost transmise în cadrul întrevederii Directorului adjunct al Serviciului Vamal, Nicolae Vutcariov cu Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, E.S. Margret Uebber și a Atașatului vamal al Ambasadei Germaniei la Kiev, acreditat pentru Ucraina și Republica Moldova, Ralf Malchin.

Conducerea Serviciului Vamal a menționat că apreciază suportul acordat, precum și dezvoltarea bunelor relații de cooperare vamală moldo-germană, și a adus sincere mulțumiri Republicii Federale Germania, pentru sprijinul acordat în această perioadă dificilă din regiune, în consolidarea eforturilor și capacităților funcționale pentru securizarea frontierei și facilitarea comerțului internațional.

La rândul său, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, E.S. Margret Uebber, a adus mulțumiri conducerii Serviciului Vamal pentru acțiunile eficiente întreprinse în domeniul contracarării traficului ilicit cu mărfuri și nemijlocit pentru acțiunile întreprinse în vederea fluidizării traficului de mărfuri și persoane, și procedurile simplificate pentru importul, exportul și tranzitul ajutoarelor umanitare în Ucraina.

La finalul vizitei, Părțile au abordat mai multe aspecte de continuitate a colaborării bilaterale instituite, fiind reiterat interesul Serviciului Vamal în dezvoltarea schimbului de experiență cu vama germană pe mai multe domenii ce țin de activitatea serviciilor operative,  echipelor mobile și centrelor chinologice, dotarea acestora cu unități de transport, mijloace speciale ș.a.

Share