Programul de management integrat al frontierei de stat pentru anii 2022-2025, aprobat de Guvern

Programul de management integrat al frontierei de stat pentru anii 2022-2025, aprobat de Guvern

Cabinetul de miniștri a aprobat Programul de management integrat al frontierei de stat pentru anii 2022-2025. Documentul stabilește obiectivele pe termen mediu, prin intermediul cărora se va asigura un management efectiv, eficient și coordonat al frontierei de stat.

Implementarea Programului va contribui la sporirea securității naționale și a celei regionale, la crearea echilibrului între asigurarea unui nivel înalt de securitate și a unui trafic transfrontalier fluent, la diminuarea cazurilor de contrabandă și a altor fenomene ilicite la frontiera de stat. La fel, va spori capacitatea de identificare și evaluare a riscurilor în permanentă schimbare, precum și va conduce la prestarea unor servicii de calitate cetățenilor.

Spectrul de măsuri desfășurate de către autoritățile din cadrul sistemului managementului integrat al frontierei de stat se va alinia bunelor practici la nivel european, ceea ce va avea un impact pozitiv atât asupra statului, cât și asupra societății.

Astfel, Republica Moldova va fi recunoscută drept țară cu un nivel ridicat de securitate frontalieră, inclusiv furnizor de securitate în regiune – pas important ce va contribui la aderarea țării la Uniunea Europeană.

Menționăm că Programul face parte din cele 6, care urmează a fi aprobate în viitorul apropiat de către Guvern, în vederea implementării Strategiei de dezvoltarea a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030.

Share