Sinteza Poliției privind protestul de ieri: S-au atestat o serie de provocări
Poliția s-a aflat la datorie și a asigurat ordinea publică la întrunirea de ieri, 6 noiembrie, din centrul capitalei, la care au participat în jur de 1700 de persoane.
De la începutul acesteia s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare, fiind forțat cordonul Poliției, iar protestatarii aplicând forța fizică asupra oamenilor legii.
Totodată cerințele legale ale organelor de forță au fost ignorate, fiind depistate în mulțime persoane care instigau la dezordine și periclitarea securității publice, persoane sub influența alcoolului, cu comportament dubios, cu antecedente penale și cu obiecte periculoase la ele.
Oamenii legii au documentat mai multe încălcări admise de participanții la întrunire.
65 de persoane cu comportament dubios au fost conduse la sediile Poliției pentru identificare și documentare, printre care și 4 minori.
Reiterăm că, organizatorii protestului, pentru faptele admise în cadrul acestuia, în funcție de caracterul și prejudiciul cauzat, sunt pasibili de răspundere în baza Codului Contravențional/ Penal.