Recoltă – RECORD de sfeclă de zahăr în acest an

Recoltă – RECORD de sfeclă de zahăr în acest an

Moldova va avea cea mai mare recoltă de sfeclă de zahăr din istorie, atât din punct de vedere al cantităţii recoltate – 1,2 milioane de tone, cât şi din punct de vedere al randamentului – 45 de tone la hectar. Potrivit ministrului agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, roada bogată şi dificultatea de a exporta în Federaţia Rusă ar putea avea ca efect ieftinirea zahărului, transmite IPN.

Ministrul a anunţat că producţia estimată de zahăr în acest an va fi de aproximativ 160 de mii de tone. Producţia prea mare vine şi cu dezavantaje. „La noi, când nu-i roadă, nu-i bine, când îi roadă, tot nu-i bine”, a declarat ministrul. Potrivit lui Vasile Bumacov, 65 de mii – 70 de mii de tone sunt suficiente pentru a asigura necesităţile de consum intern, iar restul zahărului va trebui exportat. Vasile Bumacov a admis că, deşi Rusia nu a anunţat embargo direct pentru acest produs, a impus o taxă vamală exagerată, care face exporturile în această direcţie neprofitabile, iar producătorii şi ministerul vor trebui să identifice noi pieţe de desfacere

Totodată, ministrul agriculturii a subliniat că e important că materia primă e procesată în Republica Moldova şi nu exportată. „Ne bucurăm mult că nu vorbim de materie primă, ci de o industrie întreagă: de la câmp la produsul finit. Noi ne dorim să avem aşa industrie în mai multe domenii, ca şi în vinificaţie: de la sol, de la struguri, la vinul pe care-l putem exporta”, a declarat Vasile Bumacov.

În acest sens, ministrul a lăudat investitorii străini care vin în Moldova şi aduc tehnică şi echipament modern şi know-how. Compania cu capital polonez „Moldova Zahăr” a preluat fabrica de zahăr abandonată din Cupcini, a renovat-o şi relansat-o în 2011.

Directorul companiei, Wojciech Kolignan, a declarat că întreprinderea pe care o conduce a închiriat şi a cumpărat în fiecare an maşini moderne de recoltat din Ucraina, Polonia şi Germania. De asemenea, „Moldova Zahăr” a adus un consultat cu zeci de ani de experienţă în domeniu în Marea Britanie şi Germania. Anul acesta, întreprinderea a contractat 100 de plantatori de sfeclă, care au cultivat o suprafaţă totală de 8 mii de hectare. Preţul oferit pentru sfeclă este de 650 de lei per tonă, preţ mai mare decât cel oferit în Polonia.

Directorul „Moldova Zahăr” a mai spus că, deşi randamentul de 45 tone la hectar este un record pentru Moldova, în Polonia randamentul mediu e de 80 de tone la hectar, iar Moldova mai are mult de lucru pentru a atinge un nivel european al producţiei.

Anul trecut, în Republica Moldova au fost plantate 28,5 mii de hectare de sfeclă de zahăr, care au dat o roadă de 1,1 milioane de tone, recolta medie fiind de 39 de tone la hectar.

Maria Roșca

Share