Octavian Calmîc: Vom cumpăra energia electrică din România de două ori mai scump, iar plata o vor suporta cetățenii, prin tarif

Octavian Calmîc: Vom cumpăra energia electrică din România de două ori mai scump, iar plata o vor suporta cetățenii, prin tarif

Energia electrică se va scumpi inevitabil și va depăși considerabil 3,15 lei pentru un kilowatt-oră. Asta pentru că autoritățile vor fi nevoite să o cumpere la un preț de, cel puțin, două ori mai mare față de ce este inclus în actualul tarif. Estimările au fost făcute de fostul ministru al Economiei și fostul director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Octavian Calmîc, într-o emisiune TV.

El a explicat că achizițiile de energie electrică de la bursele internaționale, inclusiv cea din România, au loc cu plata în avans, iar media pe piața română este de două ori mai mare față de prețul inclus în tarif de către ANRE. „Ținând cont de faptul că Energocom nu are acum bani, pentru a face aceste achiziții, iar tariful actual nu acoperă necesarul de bani pentru ele, va fi nevoie de o injecție financiară din partea statului. Este clar că acești bani vor trebui recuperați, iar asta se face doar prin tarif”, a precizat Octavian Calmîc.

El a atenționat că actuala criză din sectorul energetic va fi depășită cu dificultate, însă mult mai grav este că impactul ei va lovi puternic în economia țării. „Unele industrii întregi, precum cea a materialelor de construcții, ar putea să dispară”, specificat Octavian Calmîc.

El a criticat modul în care actuala guvernare s-a pregătit de criza energetică, ale cărei semne au apărut încă în 2021. „Era cazul să fie anticipate toate scenariile posibile atât pe piața gazelor naturale, energiei electrice, dar și energiei termice, pentru a intra în perioada de iarnă mult mai pregătiți. Odată cu începerea acțiunilor militare în Ucraina, urmau să fie aprobate decizii mult mai rapide și mult mai ferme”, consideră Octavian Calmîc.

Share