Un poliţist cu un amic de-al său au fost condamnaţi pentru corupere pasivă
Un ofiţer superior de investigaţii al Inspectoratului de Poliţie sect.Centru a fost condamnat recent pentru corupere pasivă, săvîrşită în complicitate cu un amic de-al său.
Procuratura Anticorupţie a demonstrat prin probe că, în luna august 2014, poliţistul prin intermediul amicului său a pretins şi acceptat primirea sumei de o mie de euro de la o persoană bănuită de comiterea escrocheriei. Pentru această sumă poliţistul urma să nu-l cerceteze penal pentru un presupus caz de escrocherie.
De notat că, intermediarul era un fost coleg de clasă al poliţistului şi avea rolul de a negocia soluţionarea pozitivă a cauzelor penale aflate în gestiunea amicului.
Poliţistul împreună cu intermediarul, care acţiona la indicaţia primului, au fost reţinuţi acum un an de Procuratura Anticorupţie, de comun cu Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI.
Recent, pentru cele incriminate de procurori, poliţistul a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu executare, amendă în mărime de o sută de mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 6 ani. Prin aceeaşi sentinţă, complicele poliţistului a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendare şi cu amendă de 80 mii lei.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.
Mihaela Rotari