Masă rotundă privind evaluarea internațională a Curții de Conturi
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a organizat, la data de 5 octombrie curent, o masă rotundă privind rezultatele primei evaluări internaționale „peer review” a instituției supreme de audit din țară.
Evenimentul a întrunit reprezentanții Comisiei Europene, Băncii Mondiale, Delegației Uniunii Europene, ambasadelor străine, precum și reprezentanții Președinției, Ministerului Finanțelor și Cancelariei de Stat. De asemenea, la masa rotundă au participat reprezentanții societății civile și ai organizațiilor profesionale.
Rezultatele evaluării internaționale au fost prezentate de dl Alastair Swarbrick și dna Inguna Sudraba, experți SIGMA – inițiativa comună a Comisiei Europene și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
„Curtea de Conturi a demonstrat curaj, inițiind evaluarea internațională a activității sale, precum și dorință de a-și îmbunătăți performanțele în continuare”, a remarcat dl Swarbrick.
Dl Luca Oriani Vieyra, reprezentantul Directoratul General pentru Vecinătate și Extindere (DG NEAR) al Comisiei Europene, a felicitat Curtea de Conturi cu rezultatele excelente ale evaluării internaționale și a accentuat conformitatea activității acesteia cu standardele și bunele practici ale Uniunii Europene în materie de audit public extern. De asemenea, oficialul european a menționat performanțele Curții de Conturi atestate în cadrul evaluării cheltuielilor publice și responsabilității financiare a Republicii Moldova (PEFA) și a evocat importanța asigurării independenței Curții de Conturi, inclusiv a independenței financiare.
Excelența Sa, dl Uldis Mikuts, Ambasadorul Republicii Letonia a adresat felicitări Curții de Conturi pentru rezultatele excelente ale evaluării, remarcând contribuția Oficiului de Stat de Audit al Letoniei, care a fost unul din partenerii exercițiului „peer review”.
„Moldova a fost întotdeauna și va rămâne una din țările prioritare pentru suportul de dezvoltare acordat de Letonia, în contextul implementării reformelor, inclusiv în domeniul consolidării administrației publice și guvernării. În acest context, cooperarea stabilită între instituțiile supreme de audit din Moldova și Letonia în contextul partajării bunelor practici și experienței va continua și în următorii ani”, a remarcat dl Ambasador.
Dl Necib Afșarata, reprezentantul Ambasadei Turciei, a reiterat importanța continuării cooperării stabilite între Curțile de Conturi din ambele țări, instituția supremă de audit din Turcia fiind, de asemenea, parte componentă a echipei de „peer review”.
„Banca Mondială (BM) a fost martorul progreselor înregistrate de Curtea de Conturi pe parcursul ultimilor 16 ani, instituția supremă de audit beneficiind de două proiecte de asistență tehnică implementate de BM”, a menționat dna Oxana Druță, reprezentanta Oficiului BM în Moldova.
„Ne bucurăm de cooperarea pe care o avem cu Curtea de Conturi, care este antrenată în auditarea proiectelor implementate de Banca Mondiale și am dori pe viitor ca CCRM să fie auditeze a cât mai multe proiecte finanțate BM”, a adăugat dna Druță.
De asemenea, în cadrul discuțiilor, reprezentanții societății civile au remarcat importanța utilizării rezultatelor activității instituției supreme de audit de către autoritățile statului, prin implementarea corespunzătoare a recomandărilor de audit.
Dl Marian Lupu, Președintele CCRM a adus mulțumiri echipei de evaluatori pentru munca depusă și a menționat că recomandările evaluării internaționale vor fi transpuse în acțiuni practice de implementare a obiectivelor strategice ale instituției. Președintele Curții de Conturi a exprimat deschiderea instituției supreme de audit de a continua conlucrarea activă cu organizațiile profesionale și societatea civilă, precum și cooperarea eficientă cu partenerii de dezvoltare a Curții de Conturi.