Prim-ministrul Natalia Gavrilița a mers astăzi în Parlament și a cerut prelungirea stării de urgență, informează OFICIAL.
„Se împlinește aproape un an de când am venit prima dată în fața Dumneavoastră pentru a vă solicita declararea stării de urgență. De atunci, Guvernul pe care îl conduc a fost nevoit să activeze într-un context fără precedent pentru Republica Moldova. Am gestionat riscurile cu privire la asigurarea aprovizionării cu energie și, ulterior, pe cele generate sau amplificate de războiul nedrept împotriva Ucrainei: afluxul de refugiați, creșterile de prețuri la produsele de bază, întreruperea lanțurilor logistice, periclitarea siguranței alimentare, amenințările la adresa securității și ordinii publice.
Acum, sunt nevoită să mă prezint din nou în fața Dumneavoastră cu solicitarea ca Parlamentul să aprobe prelungirea stării de urgență cu încă 60 de zile. Din păcate, astăzi nu putem spune stop stării de urgență și nu ne putem întoarce la viața de dinainte de 24 februarie. Situația excepțională, una cum nici Moldova, nici Europa, nici lumea nu au mai cunoscut de decenii, continuă, cu pierderi majore, începând cu vieți pierdute sau distruse”, a declarat oficialul.
Totodată, pe lângă solicitarea de a aproba prelungirea stării de urgență, Prim-ministrul a făcut apel la toți moldovenii să sprijine demersul de a reclădi din temelie Republica Moldova, să-și aducă contribuția proprie la construcția unui viitor european, mai bun și mai prosper, în unitate, solidaritate, libertate și pace.
„Ca mamă vă întreb: ce viitor vrem pentru copiii noștri? Ne dorim să trăiască sub amenințarea spectrului războiului, cu frica că într-o zi vor fi mobilizați să lupte cu arma în mână împotriva semenilor lor, că vor putea fi închiși dacă își vor exprima opinii și convingeri contrare puterii? Sau ne dorim un viitor în care copiii noștri să își poată croi propriul drum, să își poată îndeplini aspirațiile într-o societate în care inovația, cunoașterea, meritul, creativitatea și munca cinstită să fie răsplătite?
Este un moment al responsabilității pentru fiecare parlamentar, în care trebuie: 1) să decidem ce Moldovă ne dorim, 2) să înțelegem cu adevărat în ce regiune și context istoric trăim și 3) să votăm ce este de făcut pentru a avea parte de stabilitate, pace și un trai mai bun pentru moldoveanul de rând”, a conchis Natalia Gavrilița.