Un avocat din capitală, reținut pentru trafic de influență
Un avocat din capitală a fost reţinut în flagrant, de către angajații Inspectoratului Național de Investigații, în colaborare cu ofiţerii CNA şi Procuratura Anticorupţie, fiind suspectat de comiterea traficului de influenţă.
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că avocatul a estorcat şi primit cinci mii de euro de la un fost administrator al unei firme. În schimbul sumei respective, avocatul urma să influenţeze decizia unui magistrat din cadrul Curţii de Apel Chişinău, privind amânarea îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei administratorului.
Totodată, avocatul mai este suspectat, că ar mai fi pretins de la aceeași persoană 15 mii de euro, pentru a-i influenţa pe magistraţii Curţii de Apel să emită o încheiere privind excluderea unor agenţi economici din lista creditorilor în procesul de insolvabilitate.
Dacă persoana va fi găsită vinovată, aceasta riscă o amendă de până la 120 000 de lei sau închisoare de la 3 la 7 ani.
Mihaela Rotari