Pistoale pneumatice – depistate în bagajele a trei cetățeni israelieni

Pistoale pneumatice – depistate în bagajele a trei cetățeni israelieni

În prima jumătate a zilei de astăzi, 28 septembrie 2022, la cursa Chișinău – Tel Aviv, pentru formalitățile de control al trecerii frontierei de stat s-au prezentat trei străini. Persoanele au fost legitimate ca cetățeni ai Israelului cu vârste de 54, 20 și 19 ani. 

Astfel, în timpul controlului de securitate, polițiștii de frontieră au depistat în bagajele de cală obiecte asemănătoare cu arme. Mai exact, după examinarea bagajelor a fost confirmată prezența a trei pistoale pneumatice, tuburi cu gaze și recipiente pline cu bile din metal. La fața locului a intervenit grupa operativă de la Sectorul Poliţiei de Frontieră AIC pentru cercetarea cazurilor și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Obiectele au fost ridicate și urmează să fie transmise la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al MAI. În funcție de rezultat se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a străinilor.

Share