„Moldovagaz” a explicat motivul creșterii prețului la gazele naturale
Factorul cheie care a condiționat necesitatea creșterii tarifelor la gaze naturale, aprobate astăzi de Agenția Națională de Reglementare în Energetică, este creșterea prețului de achiziție, precum și devierile tarifare acumulate de la începutul anului curent în valoare de 1,817 miliarde lei.
Această situație este cauzată de diferența financiară pronunțată între prețul de achiziție inclus de Agenție în tarifele anterioare și mărimea reală a acestuia.
De exemplu, în septembrie prețul de achiziție pentru SA Moldovagaz a depășit 1 880 de dolari SUA la mia de metri cubi, în timp ce prețul inclus în tarif a fost puțin sub 900 de dolari SUA. Astfel, în structura tarifului final, ponderea devierilor menționate este de 4590 lei la o mie de metri cubi. Această practică este în deplină conformitate cu legislația și metodologiile de reglementare ale Republicii Moldova.
Structura tarifului începând cu 1 octombrie 2022
Prețul mediu anual de achiziție – 926,94 USD, sau 17 906 lei per o mie de metri cubi
Tarif de distribuție – 1250,39 lei la o mie de metri cubi
Tarif de transport – 199,87 lei la o mie de metri cubi
Tarif de furnizare – 181,44 lei la o mie de metri cubi
Devieri tarifare pentru perioada ianuarie-septembrie 2022 – 4 590 lei la o mie de metri cubi
Tariful mediu pentru furnizarea gazelor naturale cu componenta de corectare – 26 113 lei/mia de metri cubi.