Poliția: Organizatorii protestului au colaborat cu organele de drept

Poliția: Organizatorii protestului au colaborat cu organele de drept

Politia a fost la datorie și a asigurat ordinea publică la acțiunea de protest din centrul capitalei la care au participat aproximativ 6500 de cetățeni, informează OFICIAL.

„Menționăm că, organizatorii protestului au organizat transport cu o capacitate estimativă de 9,634 de cetățeni.

Protestatarii au încercat să instaleze corturi pe partea carosabilă, însă, la solicitarea poliției le-au transferat în scuarul parlamentului”, a comunicat instituția.

Poliția a mai spus că a fost documentat un număr limitat de incidente minore, iar organizatorii protestului au colaborat cu organele de drept.

Amintim că, potrivit organizatorilor, la protest au participat peste 40 mii de persoane.

Share