Procedura de autorizare a lucrărilor de întreținere a vegetației forestiere din spațiile verzi ale localităților urbane și rurale ar putea fi simplificată
Membrii Comisiei mediu și dezvoltare regională au examinat, în ședința de astăzi, PROIECTUL de lege care prevede simplificarea procedurii de gestionare a terenurilor acoperite cu vegetație forestieră.
Modificările legislative propuse vizează reconsiderarea mecanismului de autorizare a recoltării masei lemnoase pe terenurile fondului forestier și pe cele din afara fondului forestier. Astfel, sunt prevăzute categoriile de terenuri cu vegetație forestieră pe care pot fi efectuate lucrări silvo-tehnice prin autorizare, precum și tipurile de tratamente silvice care sunt autorizate. Totodată se propune introducerea unor noțiuni noi precum vegetație forestieră, autorizație pentru tăieri a vegetației forestiere, dar și act de cercetare fitosanitară a arborilor, document care se va anexa obligatoriu la setul de acte pentru autorizare.
De asemenea, se propune introducerea procedurii de notificare privind recoltarea masei lemnoase, care reprezintă o procedură simplificată de autorizare a lucrărilor de tratament silvic și de întreținere a vegetației forestiere din spațiile verzi ale localităților urbane și rurale. Notificarea privind recoltarea masei lemnoase se va depune în format electronic sau pe suport de hârtie la Agenția de Mediu și va permite solicitanților de a desfășura activitățile preconizate din momentul în care Agenția a emis înștiințarea de recepționare. Intervențiile în baza notificării se referă la arborii uscați sau în curs de uscare, rupți sau doborâți de vânt sau zăpadă, arborii solitari care nu fac parte dintr-o plantație proiectată de arbori sau arbori puternic afectați de boli și vătămători. Notificarea va fi aplicată și în cazurile când vegetația forestieră prezintă risc sporit pentru securitatea populației.
Inițiativa legislativă aparține Vicepreședintei Comisiei mediu și dezvoltare regională, Ina Coșeru, și membrelor acestei comisii, Mariana Cușnir și Iulia Dascălu.
Comisia a aprobat raportul la proiectul de lege și îl va propune plenului Legislativului spre dezbateri.