Fost șef al Direcției „Sud” al INI – trimis pe banca acuzaților pe trei episoade de fals în declarații

Fost șef al Direcției „Sud” al INI – trimis pe banca acuzaților pe trei episoade de fals în declarații

Procuratura Anticorupție informează că, la 19 august 2022 a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui fost șef al Direcției „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații (INI) al Inspectoratului General al Poliției (IGP) al Ministerul Afacerilor Interne (MAI), căruia i se incriminează săvârșirea a trei capete de acuzare, de fals în declarația de avere și interese personale, informează OFICIAL.

Mai exact, fostul șef al INI este acuzat că, în perioada exercitării funcțiilor publice, în declarațiile de avere și interese personale depuse, pe proprie răspundere la Autoritatea Națională de Investigații, pentru perioadele anilor fiscali 2017, 2019 și 2020, în scopul de a tăinui că anume el, împreună cu membrii familiei lui, sunt beneficiarii efectivi a unei case individuale din mun. Chișinău, a înregistrat formal dreptul de proprietate pe numele părinților acestuia deși, în realitate acest bun imobil îi aparține ultimului.

La fel, fostul șef de la INI mai este acuzat de către procurori în baza probelor administrate că, în aceiași perioadă de timp indicată supra, a indicat în declarația de avere date false cu scopul de a-și putea justifica proveniența surselor financiare, indicând împreună cu soția acestuia datorii în sumă de 80 000 Euro și 1 600 000 lei, fără a indica exact numele și prenumele persoanelor fizice care l-ar fi împrumutat pe el și soția lui, aspect care atestă precum că aceste împrumuturi nu au existat în realitate.

Subsidiar, fostului șef de la INI, i se mai impută că, în declarația de avere pentru anul 2019, nu a declarat în mod intenționat un autoturism, pe care l-a dobândit în proprietate din 2019 și care a fost înregistrat pe numele soției sale.

De asemenea, ex-șeful de la INI mai este acuzat de către procurorii anticorupție că, în declarația de avere pentru anul 2020, nu a inclus în mod intenționat veniturile salariale ale soției sale, precum și nu a inclus faptul dobândirii în proprietate a unui terenul cu suprafața de 0,0598 ha, situat în mun. Chișinău. La fel, fostul funcționar este învinuit că a inclus în declarația de avere date false ce țin de suprafața unui apartament deținut în proprietate în mun. Chișinău, indicând suprafața de 66,63 metri pătrați, pe când în realitate suprafața fiind mai mare, și anume de 93,3 metri pătrați. În aceiași declarație pentru anul 2020, fostul șef de la poliție a inclus date false ce țin de valoarea unui garaj deținut în proprietate în mun. Chișinău, indicând că prețul acestuia constituie 39 891 lei, pe când în realitate prețul real achitat este aproape dublu, mai mult de 79 000 lei.

Precizăm că, fostul șef de la INI mai este urmărit penal de către procurorii anticorupție și pentru îmbogățire ilicită (infracțiune prevăzută de art.330/2 din Codul penal), în cadrul unei cauze penale pornite în aprilie 2022. Această cauză penală rămâne în investigare în continuare în procedura procurorilor anticorupție în vederea administrării probatoriului necesar.

În contextul celor expuse, ținem să precizăm că, investigațiile penale pe toate aceste cazuri se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal.

Share