Un cetățean turc își dorea mult să ajungă în unul din statele europene pentru a primi statut de refugiat

Un cetățean turc își dorea mult să ajungă în unul din statele europene pentru a primi statut de refugiat

În rezultatul conlucrării excelente cu populația locală s-a reușit de prevenit o trecere ilegală a frontierei de stat. Un cetățean turc a fost reținut ieri, 18 august 2022, în proximitatea satului Criva, la doar 300 de metri de linia frontierei moldo-ucrainene, informează OFICIAL.

Polițiștii de frontieră din Sectorul Criva au fost alertați de prezența unui străin în zona de frontieră. Operativ, o patrulă s-a apropiat în regiune și a monitorizat o perioadă acțiunile unui bărbat, după care – reținut. Acesta se deplasa, pe jos, dinspre interiorul țării spre frontieră, prin ocolirea punctului de trecere a frontierei Criva-Mamaliga.

La fața locului, asupra persoanei s-a depistat un rucsac cu produse alimentare, haine de schimb și alte obiecte de uz personal. Deoarece bărbatul nu îşi justifica prezenţa în zonă, a fost condus la sediul subdiviziunii pentru verificări suplimentare.

Ca urmare, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul este cetăţean turc, în vârstă de 41 de ani. La audieri, străinul a declarat că intenționa să traverseze clandestin frontiera în Ucraina, din motiv că anterior i-a fost refuzată trecere legală prin PTF Criva-Mamaliga. Acesta nu deținea acte permisive, însă își dorea mult să ajungă în unul din statele europene pentru a primi statut de refugiat.

În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub toate aspectele, ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Share