Programul de guvernare al AIE3 a fost finalizat
Liderii Alianței pentru Integrare Europeană III au finalizat miercuri, 29 iulie, discuțiile în privința programului de guvernare.
”Am pus punctul final pe programul de guvernare. Mâine vor fi prezentați toți membrii guvernului”, a declarat după întrevedere liderul PLDM Vlad Filat.
”Ne-am convocat pentru a pune punctul pe ”i” pe proiectul programului de guvernare. Am discutat și în cele mai mici detalii ședințele de mâine ale parlamentului”, a adăugat președintele PDM Marian Lupu.
”Am finalizat programul”, a declarat și liderul PL Mihai Ghimpu, menționând că PLDM și PDM trebuie să propună candidaturile pentru funcțiile de miniștri ai justiției și tineretului, iar cea pentru vicepremier al reintegrării să fie stabilită prin consens.
Amintim că joi după amiază parlamentul se va întruni în ședință la care deputații urmează să se pronunțe în privința votului de încredere pentru guvernul condus de Valeriu Streleț.
Sursa: radiochisinau.md
Parca-i un serial care in permanenta parca iaca iaca totul se rezolva si acus o sa avem un final fericit… Speram ca e de data aceasta macar asa, si vom avea si reforme si dialog reluat cu FMI, si o revenire in statutul de Tara model din parteneriatul estic.