Maia Sandu: Oamenii au nevoie de educație pentru a putea să își ceară dreptul la o viață demnă

Maia Sandu: Oamenii au nevoie de educație pentru a putea să își ceară dreptul la o viață demnă

Reformele în educație trebuie să continue, iar schimbarea depinde de implicarea largă a cadrelor didactice și a elevilor, dar și a tuturor factorilor de decizie. O declarație în acest sens a făcut astăzi ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, în cadrul unei întruniri cu șefii direcțiilor raionale/municipale de învățămînt.

„Fără implicarea dumneavoastră directă, toate schimbările inițiate de Ministerul Educației ar fi rămas în strategii și planuri de acțiuni. Vă aflați în cea mai bună postură ca să sprijiniți în continuare și să asigurați punerea în aplicare a reformelor”, a menționat ministrul.

Maia Sandu le-a mulțumit șefilor de direcție pentru promovarea și susținerea reformelor inițiate de minister, exprimîndu-și convingerea că toate procesele lansate în ultimii trei ani trebuie să își găsească continuitate.

„Oamenii au nevoie de educație pentru a putea să își ceară dreptul la o viață demnă. Sîntem o țară europeană și nu putem bate pasul pe loc, trebuie să ne mișcăm înainte. Tinerii trebuie încurajați să se dezvolte și să își valorifice potențialul la cote maxime”, a  mai spus Maia Sandu.

La rîndul lor, șefii direcțiilor de învățămînt au apreciat înalt contribuția ministerului la construirea unei viziuni comune a educației, precum și la promovarea reformelor în educație, în special schimbarea majoră care s-a produs în organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat, aprobarea Codului educației și a documentelor și actelor normative care vin să sprijine implementarea acestei legi.

 

Doina Secrieru

Share