Un an la Poliția de Frontieră. Rosian Vasiloi: A fost un an greu, cu planuri ambițioase și multe provocări

Un an la Poliția de Frontieră. Rosian Vasiloi: A fost un an greu, cu planuri ambițioase și multe provocări

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, are un an de când se află în această funcție și menționează că este un un bun prilej de a oferi o imagine asupra realizărilor, dificultăților, dar și de stabilire a priorităților pentru a asigura o activitate eficientă a instituției, ca parte a sistemului afacerilor interne și a organelor securității statului, informează OFICIAL.

Rosian Vasiloi a făcut o retrospectivă a activităților din ultimul an:

„În primul rînd voi sublinia că a fost un an greu, cu planuri ambițioase și în același timp cu multe provocări. Un an în care pandemia a continuat să mențină restricțiile la circulație și respectiv să împiedice traversarea necondiționată a cetățenilor și bunurilor peste frontiera de stat.

Un an în care cuvintele Pace și Liniște la hotare au început să sune altfel, iar noțiunea ”Humanitarian Border Management” a devenit una mult mai actuală.

Un an, pe alocuri cu mai multe nopți nedormite, departe de familii, cu mai puține concedii și cu ore supra program. Da, acestea sunt realitățile….”, spune Vasiloi.

Totuși, el spune că a fost un an al solidarității, manifestate în comun cu armele din sistemul Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Președinția Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Moldova, cu cetățenii simpli, voluntarii, partenerii de dezvoltare internaționali (IOM Moldova, UNHCR-Moldova, UNICEF Moldova, UN Women Moldova, International Centre for Migration Policy Development (ICMPD), World Central Kitchen etc.), precum și sectorul privat, pentru a face față crizelor provocate de agresiunea armată a Federației Ruse asupra Ucrainei.

A fost un an al cooperării în care am reușit fortificarea fără precedent a relațiilor de cooperare cu structurile de frontieră din statele vecine Poliţia de Frontieră Română, Державна прикордонна служба України, ale statelor UE – Straż Graniczna, Valstybės sienos apsaugos tarnyba, Valsts robežsardze, U.S. Customs and Border Protection, Estonia, Cehia, Italia, SUA, Japonia, Marea Britanie precum și alți parteneri de cooperare, în interesul consolidării capacităților de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere.

A fost un an al conjugării eforturilor instituțiilor de aplicare a legii naționale cum sunt Poliția Republicii Moldova, Biroul Migraţie şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, Inspectoratul General de Carabinieri al MAI, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii Moldova, Centrul Naţional Anticorupţie dar și internaționale prin tranziția la un format extins de cooperare manifestat prin introducerea în premieră a instrumentelor moderne de combatere a criminalității transfrontaliere împreună cu Frontex, the European Border and Coast Guard Agency, EUBAM – EU Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine, Europol, INTERPOL HQ și alte organizații relevante. #MAIprotejați alături de UE🇪🇺

Un an al reorganizării și reproiectării structurale în care după analize și consultări multiple am reușit aprobarea unei noi structuri organizaționale care vine să optimizeze procesele de lucru la toate nivelele, și totodată să adapteze instituția la noile realități.

Un an în care s-a contribuit esențial la combaterea criminalității transfrontaliere, în care pe de o parte au fost înregistrarea minime istorice cu privire la fenomenul contrabandei de țigări pe piața UE, și în același timp destructurate rețele de crimă organizată pe teritoriul RM. Un an în care indicatorii operaționali de activitate ai Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova vorbesc de la sine.

Un an al tehnologizării, în care echipamentele de ultimă generație dar și elementele de mobilitate noi vin să asigure o calitate superioară a procedurile de control în punctele de trecere, iar la „frontiera verde” o prezență sporită a colegilor pe sectoarele de risc sporit.

Un an de servicii de calitate în interesul cetățenilor în care am reușit aprobarea modificărilor la sistemul informațional integrat al Poliției de Frontieră pentru facilitarea accesului în zona de frontieră și eliberarea actelor permisive online în acest sens.

„Un an de mandat, dar nu și finalul unui an calendaristic, în care încă urmează să arătăm Noua față a Poliției de Frontieră.

Conștientizăm că avem multe de făcut încă, pentru a face față provocărilor actuale fără precedent, atât în contextul perfecționării activității, dar și pe aspectele de îmbunătățire a condițiilor de muncă pentru angajații din prima linie și de asigurare a unui sistem echitabil de motivare pentru aceștia.

Chiar dacă și în aceste domenii s-a depus efort considerabil, unele rezultatele au fost absorbite de rezultatele crizelor globale, iar unele din ele încă urmează să-și producă efectele”, spune Vasiloi.

Șeful Poliției de Frontieră spune că rămân a fi valabile prioritățile aferente sporirii atractivității funcției în cadrul Poliției de Frontieră și asigurării unui proces de formare inițială și continuă mult mai viabil, în scop de prestare a unor servicii de calitate orientare către cetățean.

„În paralel, vom axa eforturile pentru asigurarea transparenței în activitate, sporirea integrității instituționale și continuarea dezvoltării tehnice, implicit facilitând pe de o parte fluxul legitim de călători și bunuri peste frontiera de stat, iar pe de altă parte prevenind criminalitatea transfrontalieră.

Pe final, realizările obținute se datorează fiecărui polițist și polițiste de frontieră dedicați profesiei, dedicati intereselor țării, fapt pentru care le mulțumesc enorm.

Doar împreună vom reuși!”, mai spune Rosian Vasiloi.

Share