Pungi pline cu substanțe narcotice și p seră cu cânepă depistate de polițiști în sudul țării
Zeci de pungi pline cu substanțe narcotice, dar și o seră cu cânepă crescută în condiții speciale, au fost depistate de polițiștii de investigație ai DP UTA Găgăuzia și ai IP Comrat, în mai multe gospodării, din satul Cioc-Maidan.
Timp de o săptămână, polițiștii au întreprins măsuri și acțiuni de urmărire penală pentru deconspirarea activității. Perchezițiile au demarat ca urmare a unei informații operative, precum că patru persoane cu vârstele cuprinse între 33 și 60 de ani, păstrează și vând droguri. Astfel, în rezultatul efectuării perchezițiilor, la domiciliul acestora, polițiștii au ridicat 6 kg de masă vegetală uscată și mărunțită cu miros specific de marijuana (muguri de cânepă).
De asemenea, în gospodăria unuia dintre bărbați a fost depistată o seră improvizată, special amenajată pentru creșterea plantelor de cânepă în condiții speciale. Totodată, au fost găsite și cântare pentru măsurarea cantităților mici de droguri, fapt ce confirmă realizarea acestora.
Substanțele și obiectele ridicate au fost transmise pentru efectuarea expertizei la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP. Valoarea totală a acestora se estimează, pe piaţa neagră, aproximativ la peste un milion de lei.
Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de asemenea infracțiune se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 7 de ani.
Doi dintre bănuiți au fost judecați anterior pentru infracțiuni similare.