Sute de oameni, susținători ai Marinei Tauber, protestează în fața Curții de Apel și cer eliberarea deputatului din arest

Sute de oameni, susținători ai Marinei Tauber, protestează în fața Curții de Apel și cer eliberarea deputatului din arest

Un nou protest al membrilor și simpatizanților Partidului „ȘOR”, în susținerea deputatului Marinei Tauber, care a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. De această dată, manifestația se desfășoară la Curtea de Apel Chișinău, acolo unde magistrații examinează recursul avocaților Marinei Tauber, care au contestat hotărârea legată de arest.

Manifestanții scandează lozinci împotriva guvernării și cer demisia președintelui Maia Sandu, la indicația căreia au loc atacurile la adresa Partidului „ȘOR”. De asemenea, protestatarii cer și demisia executorilor acestor atacuri – ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, și procurorul general interimar, Dumitru Robu.

„Marina Tauber este o doamnă care a muncit și a crescut sub ochii noștri ca profesionist. Ea este o apărătoare a democrației. Este un administrator bun, de succes. A ajuns deputat pe circumscripție, nu pe listă de partid. Între timp, a devenit primar ales al municipiului Bălți, dar a fost eliminată din cursă, la indicația PAS, care trage sforile. La următoarele alegeri locale, situați va fi cu totul alta. Actuala guvernare reprezintă principalul factor de destabilizare politică din țară, deși ar trebui să fie invers. Ceea ce se întâmplă cu Marina Tauber arată că guvernarea crede că acționând astfel se va salva. Măsurile care sunt luate în raport cu Marina Tauber sunt nejustificate din punct de vedere juridic. Principalii dirijori sunt procurorul general, Dumitru Robu, și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, precum și dna de 45 de kg, Maia Sandu. Este foarte important să fim uniți în această perioadă”, a declarat președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.

La rândul său, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, acuză guvernarea că își bate joc de cetățeni și nu se ocupă decât cu răfuielile politice.

„Marina Tauber a fost plasată în arest pe nedrept. Actuala guvernare își șterge picioarele nu doar de Marina Tauber, Ilan Șor și Partidul „ȘOR”, ci și de cei aproximativ 100 de mii de cetățeni care au votat pentru această formațiune. Trăim vremuri foarte complicate, unde în toate sectoarele este dezastru. Este un lux să gătești mâncarea la aragaz. Locuri noi de muncă nu sunt create. Cei care ne conduc sunt incapabili. Ei gestionează doar schemele de corupție pe care le-au preluat. Actuala guvernare nu are nicio soluție. Interesele lor sunt cu totul altele. Țara noastră e condusă de străini. Demisia Maiei Sandu și a PAS”, a menționat Pavel Verejanu.

La protest, participă și deputații fracțiunii Partidului „ȘOR”, care au părăsit ședința Parlamentului, în semn de susținere și solidaritate cu Marina Tauber.

Share