Proiectul noului Cod electoral va fi propus spre aprobare în prima lectură în plenul Parlamentului
Deputații vor examina, în prima lectură, PROIECTUL noului Cod electoral. Decizia a fost luată de membrii Comisiei juridice, numiri și imunități, la ședința de astăzi.
Scopul proiectului de lege este perfecționarea procedurilor electorale, înlăturarea ambiguităților și contradicțiilor dintre Codul electoral și alte legi, dar și implementarea recomandărilor formulate în rapoartele misiunilor naționale și internaționale de monitorizare a alegerilor.
Printre propunerile autorilor se numără posibilitatea ca, în situații excepționale, cum ar fi pandemie, stare de urgență, în unele circumscripții electorale alegerile să se poată desfășura pe parcursul a două zile (sâmbătă și duminică), prin derogare de la regula generală. Acest lucru urmează să fie stabilit, prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua alegerilor.
De asemenea, inițiativa legislativă vizează finanțarea activității grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale. Astfel, se va limita posibilitatea efectuării donațiilor în numele unor terțe persoane, prin plafonarea acestora din suma venitului anual al donatorului și sancționarea contravențională a persoanelor care comit abateri.
Proiectul de lege mai oferă claritate în procedurile aferente modului de examinare și soluționare a contestațiilor, prin corelarea prevederilor Codului administrativ cu cele ale Codului electoral, în vederea înlăturării carențelor.
Referitor la alegerile parlamentare, autorii proiectului propun extinderea până la 111 a numărului maxim de persoane, care pot fi incluse în lista de candidați a unui partid politic sau bloc electoral. De asemenea, lista de candidați va putea fi modificată cu cel târziu zece zile până la data alegerilor.
Documentul mai propune revizuirea condițiilor speciale pentru candidații la funcția de primar. Astfel, vârsta minimă necesară va fi redusă de la 25 la 23 de ani. Totodată, candidații la funcția de primar vor trebui să aibă studii medii generale, studii medii de specialitate sau studii superioare.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au aprobat raportul pentru un PROIECT de ajustare a mai multor acte normative, care conțin prevederi referitoare la alegeri, în corespundere cu cele prevăzute de noul Cod electoral. Comisia juridică, numiri și imunități va propune Parlamentului aprobarea proiectului în prima lectură.