Șefii inspectoratelor de poliție din sudul țării – în ședință cu ministrul Revenco

Șefii inspectoratelor de poliție din sudul țării – în ședință cu ministrul Revenco

Ministrul de interne Ana Revenco, a organizat o ședință operativă cu șefii inspectoratelor de poliție din zona de Sud a țării, informează OFICIAL.

În cadrul evenimentului, șefii de inspectorate au raportat rezultatele obținute în primele 6 luni ale anului în curs. Concomitent, au fost puse în dezbatere modalitățile de prevenire și combatere a infracționalității specifice zonei Sud, precum și prezentate viziunile de acțiuni de viitor în interacțiunea cu cetățenii, toate acestea în scopul sporirii încrederii comunităților în forțele de ordine.

În cadrul întâlnirii au fost discutate necesitățile cu privire la sporirea numărului resurselor umane, prin ocuparea funcțiilor vacante, dar și a calității oamenilor recrutați la funcții publice. Angajați de calitate însemnând sporirea mobilității echipajelor de poliție și reducere a timpilor de intervenție la chemările cetățenilor. Totodată, ministrul a pus accent pe utilizarea consiliilor de siguranță comunitară în calitate de instrument cheie, pentru implicarea tuturor membrilor comunității în soluționarea problemelor de ordine publică.

În context, ministrul a declarat că: „Este clar că omul sfințește locul. Când toată lumea trăiește o mare provocare, în contexte de risc atipic regional, noi încă mai avem exemple de cooperare între Poliție și administrația locală la noi în țară. Aceste exemple sunt dovada cum oamenii din aceleași comunități, dedicați acelorași idei și meseriei, au îmbunătățit viața și confortul cetățenilor prin colaborare. Vreau să le urmăm, să ne inspirăm de la aceste exemple, în care conlucrarea dintre autorități generează siguranță”.

Concomitent, conducătorii inspectoratelor au raportat despre dificultățile cu care se confruntă în exercițiul funcției, semnalând preocuparea centrală a tuturor polițiștilor, fiind salarizarea. Aceste preocupări sunt accentuate în special în contextul situației economice, a inflației mari, ce au generat și creșterea ratei la credite, polițiștii fiind în mare majoritate debitori ai creditelor ipotecare.

Pentru întărirea dialogului dintre Poliție și Administrația Publică Locală, ministrul Revenco s-a întâlnit astăzi și cu reprezentanții APL-urilor din raionul Cahul. La întrunire au participat președintele raionului, precum și reprezentantul Cancelariei de Stat. Oficialii au fost de acord în legătură cu necesitatea unei conlucrări strânse dintre Poliție și APL-uri, pentru identificarea nevoilor cetățenilor, optimizarea timpului de reacție al Poliției și rezolvare a problemelor curente. Mulți dintre primarii prezenți la întrunire au avut întrebări și propuneri pentru a fortifica serviciile polițienești din regiune. Aleșii locali au menționat despre neajunsurile existente în serviciul comunității, printre care grila de salarizare a polițiștilor de la sectoare, lipsa spațiului de muncă adaptat cerințelor, autoturismele de serviciu uzate și o rată foarte redusă de acoperire a localităților rurale cu polițiști de sector dedicați comunității, menționând că o poliție fortificată este echivalent al unor comunități pașnice și sigure.

„Resursele pe care le utilizăm noi, în calitate de funcționari publici, sunt deseori limitate. Atunci când nu sunt suficiente resursele, ne putem completa reciproc prin dialog și implicare comună în rezolvarea problemelor comunitare, iar asta va reabilita încrederea oamenilor. În echipă putem preveni comportamentul delicvent și infracțiunile, dar cel mai important, putem asigura cetățenilor siguranța și servicii de calitate”, a conchis ministrul la final de ședință.

Share