PAS, la raport: S-au abătut toate deodată, dar noi nu ne-am abătut din drum

PAS, la raport: S-au abătut toate deodată, dar noi nu ne-am abătut din drum

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care 1 an în urmă a câștigat alegerile parlamentare anticipate și a constituit majoritatea parlamentară, preluând conducerea tuturor instituțiilor de stat, a prezentat astăzi un raport. În cadrul unei conferințe de presă, Igor Grosu, președinte al PAS, Președinte al Parlamentului, a spus că în această perioadă au fost realizate lucruri simple, dar și că urmează să fie înfăptuite lucruri complicate, informează OFICIAL.

„PAS, în doar câteva luni, a reușit să mărească pensia cu aproximativ 800 de lei… În acest an, PAS a reușit să majoreze salariul mediu cu aproape 14%. Am plătit salariile, care erau datorii, angajaților Căii Ferate din Moldova și le-am majorat cu 89%… Hoții acum sunt fugari, ascunzându-se și cu procese de judecată în desfășurare”, a enumerat politicianul la capitolul realizări.

Igor Grosu a spus, în context, că mai este mult de lucru. „Dar putem realiza lucruri complicate pentru că le-am realizat pe cele simple. Sunt convins că putem să construim o Moldovă cu adevărat europeană. Toți avem probleme, dar speranța noastră e aceeași – că se vor termina aceste crize și ne vom concentra toate eforturile pentru a ne face viața mai bună. În doar 1 an am făcut un pas istoric pentru a intra în familia europeană – am primit statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană, și această înseamnă că avem șansa reală de a fi membri ai comunității”, a subliniat el.

Președintele PAS, cu referire la crize, a spus că „s-au abătut toate deodată.” „Dar noi nu ne-am abătut din drum, dimpotrivă am învățat lecțiile și ne-am unit”, a mai spus el, adăugând: „Noi facem ce promitem, oricât de complicat ar fi.”

La rândul său, Natalia Gavrilița, prim-vicepreședinte al PAS, Prim-ministru, a mulțumit cetățenilor pentru votul oferit 1 an în urmă.

„Ați votat vremuri bune și oameni buni, și chiar dacă suntem în vremuri grele, și ca oameni avem greșeli, rămânem dedicați cauzei noastre – o Moldovă mai bună”, a subliniat oficialul.

Totodată, Premierul a spus că, peste 1 lună, la 1 an de la învestirea Guvernului, va veni cu un raport cu privire la realizări și va face mai multe anunțuri importante pentru viitorul țării.

Share