Prețurile la carburanți au intrat într-o curbă de scădere
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă în ultimele zile o tendință de descreștere a cotațiilor la bursele internaționale la produsele petroliere.
Astfel, cotațiile Platts au înregistrat o ușoară scădere pe parcursul săptămânii precedente care se menține și săptămâna curentă, ajungând la prețul de circa 1211 $/tonă pentru benzină și circa 1179 $/tonă pentru motorină, înregistrând o scădere cu aproximativ 145 $/tonă pentru benzină și, respectiv, cu 73 $/tonă la motorină.
Conform mecanismului actual de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, curba respectivă este reflectată fidel în prețurile pentru carburanți la stațiile de alimentare din țară. ANRE reiterează faptul că mecanismul actual de formare a prețurilor generează prețuri corecte și transparente, care reflectă atât tendințele de creștere a cotațiilor internaționale, cât și cele de scădere.
În aceste condiții, pornind de la algoritmul de stabilire a prețurilor bazat pe valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare corelată la cursul de schimb leu/dolar, pentru ziua de 07.07.2022 sunt stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:
Pentru benzină COR 95 – 32,56 lei/litru (-0,27 lei);
Pentru motorină – 30,82 lei/litru (-0,36 lei).
Notă*
Metodologia de calcul a ANRE folosește valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare corelată la cursul de schimb leu/dolar, la care se adaugă acciza, taxa pe valoare adăugată (TVA) și marja comercială specifică (stabilită semestrial de ANRE). Toate cele 4 componente care stau la baza formării prețurilor la produsele petroliere principale, pot fi vizualizate și verificate zilnic pe pagina oficială web: www.anre.md.