Industria biomasei trebuie să fie declarată o prioritate – concluzia consultărilor publice organizate de Comisia administrație publică

Industria biomasei trebuie să fie declarată o prioritate – concluzia consultărilor publice organizate de Comisia administrație publică

Industria biomasei trebuie să fie declarată o prioritate în țara noastră. La această concluzie au ajuns participanții la consultările publice organizate de Comisia administrație publică. Discuțiile au fost dedicate asigurării cu biocombustibil a centralelor termice pe bază de biomasă în sezonul de încălzire 2022-2023.

Potrivit informației prezentate, în Republica Moldova există 285 de centrale termice pe biomasă, create în cadrul proiectului ”Energie şi biomasă” finanțat de UE. Capacitatea lor totală de producere a energiei este comparabilă cu volumul produs de Centrala Electrică cu Termoficare nr. 1. Însă multe din stațiile termice de acest tip, create pe lângă instituții de învățământ sau centre sociale, nu funcționează fie din cauza prețului înalt sau lipsei materiei prime, fie – a dificultăților în gestionare. Printre soluții la problemele enunțate au fost propuse stimularea producătorilor de materie primă și de biocombustibil solid, diversificarea tipurilor de biomasă, instruirea personalului în exploatarea eficientă a centralelor termice pe biomasă și salarizarea adecvată a lor. Ca o măsură imediată, va fi lansată o platformă în care vor fi agregate cererea și oferta disponibile pe piața biocombustibilului din Republica Moldova.

În încheierea consultărilor, Președinta Comisiei administrație publică, Larisa Voloh, a anunțat că propunerile lansate vor sta la baza unui plan de acțiuni ce urmează a fi elaborat urgent. Acesta va avea ca obiectiv asigurarea interacțiunii între autorități, producători și consumatori de biocombustibil pentru crearea condițiilor necesare ca centralele termice pe bază de biomasă să fie repuse în funcțiune până la începerea noului sezon de încălzire.

Share