România – principalul donator european pentru Republica Moldova

 România – principalul donator european pentru Republica Moldova

În anul 2014, România a alocat Republicii Moldova, pentru proiecte de asistență, 70,3 milioane dolari SUA, fiind al doilea donator bilateral, după SUA, și al treilea în lista generală a donatorilor, după SUA (121,5 milioane dolari SUA) și Uniunea Europeană (116,8 milioane dolari SUA).

Contribuția României a constat în transferuri financiare dedicate diverselor proiecte cu un important impact social, cum ar fi renovarea și dotarea grădinițelor (cu un buget total de 23 milioane de euro, de care beneficiază peste jumătate din copiii de vârstă preșcolară din Republica Moldova), reabilitarea Institutului Mamei și Copilului sau renovarea unor obiective culturale reprezentative (Sala cu Orgă, Muzeul Național de Artă, ambele din Chișinău, și Teatrul B.P. Hașdeu din Cahul).

Tot în anul 2014, România a donat, între altele, 100 de microbuze școlare, 5 ambulanțe complet utilate pentru realizarea misiunilor SMURD, 50 de autoturisme pentru administrația publică centrală, precum și autobuze destinate unor instituții teatrale. De asemenea, au fost alocate sume importante pentru programe anuale dedicate școlarizării gratuite în România, a tinerilor din Republica Moldova, și pentru transferul de expertiză în diverse domenii către autoritățile centrale și locale, în special pe teme relevante pentru integrarea europeană.

Angajamentul constant al României pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova este evidențiat și de evoluția schimburilor comerciale dintre cele două state. În anul 2014 valoarea acestora s-a ridicat la peste 1,6 miliarde dolari SUA, ceea ce face din România primul partener comercial al Republicii Moldova.

Astfel, România își consolidează poziția de cel mai puternic susținător al eforturilor pe care Republica Moldova le face pe calea europeană, cu impact economic și social major asupra bunăstării populației.

 

Doina Secrieru

Share