
Șapte persoane, membri ai unui grup criminal, specializat în contrabandă cu țigări – trimiși în judecată
Procuratura Anticorupție informează că, astăzi 01 iulie 2022, a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a șapte membri ai unui grup criminal organizat transfrontalier, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă cu țigări, de pe teritoriul Republicii Moldova în România, informează OFICIAL.
În acest sens, s-a stabilit că, persoanele documentate au întreprins acțiuni de corupere activă (art.325 alin.(2)din Codul penal) a unui angajat al Poliției de Frontieră, ca ultimul să le asigure trecerea ilegală a frontierei de stat a țigaretelor, în direcția României, prin zona „verde” (alte locuri decât cele prevăzute pentru traversarea frontierei). Polițistul de frontieră era remunerat cu sume între 4000-7000 euro, pentru organizarea fiecărei treceri clandestine.
Mai mult, cei șapte membri ai grupării sunt vizați și în 6 episoade, dintre care două tentative, de săvârșire a contrabandei cu mărfuri accizate (infracțiune prevăzută de art.248/1 alin. (4) din Codul penal), manifestată prin scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor supuse accizului, în cantității de 250 000 de bucăți de țigarete cu filtru, acțiuni realizate prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal al acestora.
Membrii grupării aveau roluri bine determinate, iar pentru a pune în aplicare activitatea infracțională aceștia operau în comun cu o altă grupare care prelua marfa, transbordată prin contrabandă.
Precizăm că, pentru desființarea acestui grup criminal organizat transfrontalier, procurorii anticorupție au activat în comun cu angajații Poliției de Frontieră și Serviciul de Informații și Securitate, cât și în conlucrare cu organele de resort din România.
Pe parcursul a șase luni a fost cercetată activitatea infracțională a grupării criminale. Perioadă în care s-a documentat cinci livrări controlate a țigărilor pe segmentul „verde” al frontierei de stat. În acest sens, fiind acumulate probe relevante și desfășurate rețineri în flagrant la data de 05 mai 2022.
Așadar, dintre cele șapte persoane reținute, patru dintre acestea, inclusiv liderii grupării se află în arest preventiv pe un termen de 30 zile, iar trei membri care aveau rolul de cărăuși sunt plasați în arest la domiciliu pe un termen de 30 zile. În privința celor plasați în arest la domiciliu, procurorii anticorupție au formulat recursuri la Curtea de Apel Chișinău, care la moment sunt în curs de soluționare, nefiind emise decizii în acest sens.
Mai mult ca atât, precizăm că, în cadrul prezentei cauze penale, au fost puse sub sechestru bunuri mobile și imobile (automobile, case, terenuri) ce aparțin învinuiților, valoarea cărora constituie circa 3 200 000 lei.
La fel, au fost sechestrați și banii recunoscuți ca corp delict, care au fost transmiși pentru încercarea coruperii angajaților poliției de frontieră, în sumă totală de 349 000 lei.