Ministrul Agriculturii și Ambasadorul UE au discutat despre securitatea alimentară a țării

Ministrul Agriculturii și Ambasadorul UE au discutat despre securitatea alimentară a țării

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel Gherciu a avut, în cursul dimineții, o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mazeiks, în cadrul căreia au discutat despre impactul evoluției sectoarelor socio-economice asupra asigurării securității alimentare a țării.

„Muncim asupra programului de securitate alimentară a țării, astfel încât să satisfacem nevoile alimentare și nutriționale ale populației. Totodată, suntem în proces de identificare a noilor noi surse și mijloace care să asigure necesitățile alimentare ale populației. Conștientizăm importanța biologică și alimentară a produselor animaliere și din acest considerent dezvoltarea sectorului zootehnic este o prioritate. Securitatea alimentară a țării poate fi asigurată prin dezvoltarea și încurajarea activităților ce țin de creșterea animalelor și prin sporirea volumelor de producere a culturilor agricole. În condițiile crizei regionale, e necesar ca țara noastră să-și poată asigura de sine stătător cantitățile de lapte și de carne necesare consumului intern. Războiul din țara vecină a afectat activitățile comerciale ale agricultorilor noștri, însă suntem recunoscători Uniunii Europene că a sporit oportunitățile de export pentru șapte produse agricole (roșii, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune și suc de struguri). În acest an, observăm o tendință de diversificare a piețelor pentru mere, fiind sporit exportul în statele comunitare. În primăvara anului curent, producătorii au reușit să exporte mere în aproape 20 de țări. Actualmente, o preocupare importantă a ministerului este asigurarea furnizării de fertilizanți și de combustibil pe teritoriul țării noastre. O soluție ar fi și substituirea parțială a îngrășămintelor chimice cu cele organice. Obiectivul principal pentru perioada imediat următoare este să creștem rezervele strategice de produse agroalimentare, să sporim dezvoltarea infrastructurii de stocare a produselor alimentare și să reabilităm sistemele de irigare. În acest sens, mizăm pe ajutorul partenerilor europeni în susținerea sectorului agroalimentar și în atenuarea efectelor generate de conflictul ruso-ucrainean”, a subliniat ministrul.

Ambasadorul Jānis Mazeiks a exprimat încrederea în continuarea unei colaborări eficiente și a declarat că UE va continua eforturile pentru a oferi suportul necesar țării noastre.

Share