Igor Grosu, la Forumul IDU, la Berlin, a vorbit despre situația regională și consecințele războiului din Ucraina asupra R. Moldova și regiunii
În aceste zile, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă la Forumul IDU (International Democrat Union) de la Berlin, informează OFICIAL.
În cadrul unui panel de discuții, Igor Grosu a vorbit despre situația regională, consecințele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, efectele acestuia asupra Republicii Moldova și a regiunii din care facem parte.
„Mi-am exprimat bucuria pentru încrederea acordată Moldovei prin oferirea statutului de candidat UE. Noi știm ce avem de făcut, suntem pe deplin angajați în ducerea reformelor la bun sfârșit. Ne așteaptă un drum lung, dar suntem mai determinați ca niciodată să o facem. Cetățenii noștri merită să aibă o viață pașnică și prosperă”, spune Grosu.
De asemenea, a vorbit despre experiența Republicii Moldova în gestionarea crizei refugiaților.
„Timp de patru luni, aproape jumătate de milion de cetățeni ucraineni au traversat țara noastră. În aceste circumstanțe dificile, noi, statul, cetățenii, cu resurse mici și limitate, am oferit deschiderea totală pentru vecinii noștri ucraineni, sprijinind populația afectată de urgia războiului.
Am demonstrat că în clipe de grea cumpănă ne putem mobiliza, ne putem uni pentru a ajuta prietenul aflat la nevoie. Vom continua să susținem refugiații ucraineni adăpostiți în Moldova și ne vom implica în susținerea procesului de reconstrucție a Ucrainei”, afirmă Grosu.
Un alt subiect abordat a fost conflictul transnistrean.
„Am declarat că fiind o țară candidată ne va oferi oportunitatea de a identifica soluții pașnice pentru rezolvarea definitivă a acestuia. De asemenea, am reiterat că una din cele mai importante priorități ale actualei guvernări este consolidarea independenței și eficienței energetice a Republicii Moldova.
Avem o agenda ambițioasă, dar pentru a valorifica toate aceste oportunități, avem nevoie de pace și stabilitate în Ucraina și regiune”, afirmă Grosu.