Delegaţia Republicii Moldova efectuează vizită de studiu în Estonia, în sectorul spitalicesc

Delegaţia Republicii Moldova efectuează vizită de studiu în Estonia, în sectorul spitalicesc

Oficiile de ţară ale OMS din Republica Moldova şi Estonia, în parteneriat cu autorităţile şi prestatorii de servicii din sectorul sănătăţii din Estonia sunt organizatorii unei vizite de studiu pentru delegaţia din RM.
Membrii echipei delegate sunt reprezentanţi ai Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, ai Guvernului, ai Ministerului Sănătăţii şi manageri de spitale din Republica Moldova, precum şi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţanu”.
Vizita de studiu va dura patru zile (20 – 22 iulie), timp în care reprezentanţii ţării noastre se vor documenta asupra  modelului de guvernare şi a structurilor de management aplicate în sectorul spitalicesc din Estonia. Totodată, vor fi examinate modalităţile de organizare a serviciilor specializate la nivel staţionar şi ambulatoriu, dar şi soluţiile fezabile pentru reformarea sectorului spitalicesc.  Aceste activităţi vor fi realizate prin întâlniri bilaterale, discuţii la mese rotunde şi vizite de studiu în câteva departamente spitaliceşti.
Obiectivul final al vizitei de studiu este de a crea o platformă comună de discuţii referitoare la implementarea reformei sectorului spitalicesc la noi în ţară.

 

Mihaela Rotari

Share