PSRM: Actualmente, problema privind suveranitatea țării noastre este deosebit de acută
„La 23 iunie 1990, primul Parlament al Republicii Moldova, ales pe cale democratică, a adoptat Declarația cu privire la Suveranitatea Republicii Moldova. A fost o etapă foarte importantă în obținerea independenței depline un an mai târziu” – a declarat Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), informează OFICIAL.
Socialiștii, în mesajul lor, subliniat că „Declarația cu privire la Suveranitate este un document istoric, care a fost adoptat cu scopul de a renaște și de a fortifica în continuare statalitatea noastră națională, de a crea propriile instituții de drept. Declarația a consfințit suveranitatea și unitatea teritorială a Republicii Moldova, precum și faptul că poporul este unicul purtător al suveranității și puterii în țară.”
„La 23 iunie 1990, noi am făcut un pas important către renașterea statalității noastre seculare, am obținut o șansă istorică unică de a reveni la tradițiile noastre, la povețele strămoșilor noștri. În pofida greșelilor comise ulterior de către politicieni, am reușit să menținem și să consolidăm statalitatea Republicii Moldova.
Actualmente, problema privind suveranitatea țării noastre este deosebit de acută în contextul evenimentelor regionale nefavorabile și al politicii interne nechibzuite a conducerii actuale a Republicii Moldova. Astăzi, mai mult ca niciodată în ultimii 32 de ani, trebuie să acordăm o atenție sporită menținerii statalității, fortificării statutului de neutralitate al țării noastre, precum și politicii externe echilibrate”- au mai spus ei.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a remarcat că mereu a apărat suveranitatea și independența țării noastre.
„Intenționăm să depunem eforturi și în continuare pentru a face față tuturor provocărilor de ordin intern și extern, pentru ca Republica Moldova să-și continue dezvoltarea durabilă în numele generațiilor actuale și al celor viitoare.
Felicitări, dragi prieteni!
Felicitări, Republica Moldova!” – au conchis socialiștii.