PSRM a sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificările aduse Codului serviciilor media audioviziuale

PSRM a sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificările aduse Codului serviciilor media audioviziuale

Deputații PSRM, Adela Răileanu și Grigore Novac au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au solicitat Înaltei Curți să se expună pe marginea constituționalității unor articole din Legea nr.143 pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale, adoptată recent și numită generic în societate „legea cenzurii”, transmite CURENTUL.

Socialiști consideră că prin modificările operate se încalcă mai multe prevederi ale Constituției Republicii Moldova, precum și ale unor acte fundamentale internaționale în materia drepturilor omului.

De asemenea, potrivit lor, modificările instituie în manieră disproporțională norme menite să „cenzureze” informația „incomodă” difuzată public, precum și măsurile de atragere la răspundere pentru „dezinformare”, și nu în ultimul rând – să „stranguleze” agenții economici de profil.

Share