Secția Obstetrică nr. 1 a Institutului Mamei și Copilului, inaugurată după renovare capitală

Secția Obstetrică nr. 1 a Institutului Mamei și Copilului, inaugurată după renovare capitală

Secția Obstetrică nr.1 a Institutului Mamei și Copilului (IMC) a fost renovată capital pentru prima dată după peste 40 de ani de activitate, din banii alocați de Ministerul Sănătății. Secția modernizată a fost inaugurată, vineri, 17 iunie, în prezența ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, administrației IMC, lucrătorilor medicali.

„Ne dorim să aducem Europa acasă, împreună cu specialiștii care au plecat acolo, iar pentru aceasta trebuie să investim în modernizarea instituțiilor medicale – unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Sănătății. Ne propunem să construim spitale noi, să renovăm capital secții și să le dotăm cu echipamente moderne, așa încât să corespundă tuturor standardelor internaționale. Calitatea actului medical depinde de condiții, nu doar de abilitățile profesionale ale personalului medical. Sănătatea mamei și a copilului reprezintă pentru noi o prioritate.”, a declarat ministrul Sănătății.

Anual, în secția Obstretrică nr.1 se nasc până la 2 500 de copii, potrivit IMC. Secția dispune de șapte săli de naștere, două săli de operații, dotate cu echipamente, spații special amenajate pentru lucrătorii medicali, etc. Menționăm că, peste șase milioane de lei au fost investite în modernizarea secției.

Share