Emmanuel Macron: Franța este alături de Republica Moldova și va fi în continuare
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, după întrevederea avută la Reședința de Stat, au susținut un briefing de presă, informează OFICIAL.
Maia Sandu i-a mulțumit lui Emmanuel Macron pentru suport, precum și pentru relația fructuoasă între cele două state. „Avem o agendă comună consistentă și constat că relația moldo-franceză s-a dinamizat în ultimul an și jumătate”, a subliniat șeful statului.
Președintele a comunicat, totodată, că astăzi Moldova și Franța vor semna trei noi acorduri de colaborare.
„Timp de 30 de ani Franța a fost alături de Republica Moldova, inclusiv în perioada dificile, precum e acum”, a menționat ea, aducând mulțumiri pentru suportul oferit în contextul crizei refugiaților.
Maia Sandu a reiterat că Republica Moldova este o țară europeană și, fără îndoială, va avea un viitor european. „Sperăm că va fi sprijinită cererea noastră la Summitul de la Bruxelles din 23-24 iunie curent. Contăm, domnule Președinte, pe susținerea continuă în procesul de integrare europeană. Știm că va fi un proces lung și complex și vreau să fie clar – noi nu căutăm drumul scurt, noi ne vom face temele”, a subliniat Președintele.
La rândul său, Emmanuel Macron a mulțumit pentru primirea călduroasă la Chișinău și s-a declarat bucuros să se afle aici, fiind prima vizită a unui președinte francez în ultimii 24 de ani.
„Vizita mea se află într-un context dublu – războiul din Ucraina, dar și dorința de a vă integra în Uniunea Europeană”, a precizat el.
Președintele Franței a spus că, ceea ce se întâmplă în Ucraina este un pericol la adresa stabilității și securității noastre colective și următoarele luni vor fi foarte dificile.
„Franța va continua să consolideze Europa și să susțină Ucraina în războiul cu Rusia.Trebuie să ajutăm țările care suferă din cauza acestui război, iar Moldova este în prima linie. Franța, împreună cu România și Germania, își dorește să coprezideze Platforma de sprijin care a fost deja lansată”, a mai spus oficialul.
Potrivit spuselor sale, Franța este prieten al Republicii Moldova și admiră țara noastră pentru felul în care a primit și primește refugiați.
„Puteți să contați pe susținerea Franței și a Uniunii Europene. Vizita mea de astăzi arată acest lucru. Dorința dumneavoastră de a obține statutul de candidat e una absolut legitimă. Franța va juca în mod deplin rolul de Președinte al Consiliului Europene pentru ca să transmitem un mesaj pozitiv de susținere pentru Republica Moldova”, a subliniat el.
Totodată, Emmanuel Macron a reiterat intenția de a crea o structură politică pe lângă Uniunea Europeană, care va fi solidară și va susține statele care au nevoie de acest lucru.
„Franța este alături de Republica Moldova și va fi în continuare”, a conchis oficialul.