Sculptura Prieteniei dintre R. Moldova și Statul Qatar – inaugurată în Satul Cultural Katara
Aflată într-o vizită oficială la Doha, prim-ministra Natalia Gavrilița a participat la inaugurarea, în Satul Cultural Katara, a Sculpturii Prieteniei dintre Republica Moldova și Statul Qatar, dedicată celor 25 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice.
Șefa Executivului a menționat că, în ultimul timp, colaborarea dintre cele două țări a cunoscut o ascensiune considerabilă, iar părțile rămân deschise spre dezvoltarea parteneriatului, fapt confirmat și prin semnarea a două Acorduri care extind cadrul legal bilateral.
„Opera de artă inaugurată astăzi simbolizează prietenia dintre popoarele și statele noastre, dar și intenția de a dinamiza și mai mult relațiile bilaterale. Ne bucurăm că există o dorință reciprocă de a realiza împreună cât mai multe proiecte care vor aduce rezultate reale și beneficii oamenilor”, a spus Natalia Gavrilița.
Tot astăzi, prim-ministra a participat la inaugurarea expoziției sculpturilor de formă mică a artiștilor din Republica Moldova. Expoziția cu genericul „Imaginea lumii în metal și piatră” se desfășoară la Doha, în perioada 12-28 iunie curent.