Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului României: Locul Republicii Moldova e în UE
Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului României, Ion-Marcel Ciolacu – aflat în vizită la Chișinău, a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, iar, ulterior, au susținut o conferință de presă, informează OFICIAL.
Igor Grosu i-a mulțumit lui Ion-Marcel Ciolacu pentru vizită, precum și pentru suportul constant al României pentru Republica Moldova.
Președintele Parlamentului a reiterat dorința țării noastre de a adera cât mai curând la Uniunea Europeană (UE).
„Știu că România este prietenul cel mai important al Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. România a fost mereu alături, ajutându-ne să depășim mai ușor crizele și să dezvoltăm proiecte importante. Îndemn și de această dată să fiți ambasadorii noștri. Am certitudinea că împreună putem face lucruri istorice pentru cetățenii țărilor noastre”, a spus el.
La rândul său, Ion-Marcel Ciolacu a declarat că locul Republicii Moldova este în UE.
„Nu există altă cale de dezvoltare decât aflarea în UE. România trebuie să ajute Republica Moldova, România nu face o favoare, România are obligația de a ajuta Republica Moldova pe tot acest parcurs. Am venit în delegație cu specialiști în domeniu și sperăm să dezvoltăm această dimensiune parlamentară, să ajutăm la armonizarea legislației Republicii Moldova cu cea a UE. România deja a trecut această etapă și știe cum trebuie făcute lucrurile”, a spus el.
Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului României a mai spus că România și Republica Moldova trebuie să aibă o agendă comună pe dimensiune guvernamentală și parlamentară.
„Reprezentăm două parlamente a două state suverane, dar care trebuie să gândească la fel, pentru că simțim la fel, și să ducem toate proiectele, pe care le așteaptă oamenii”
Precizăm că, Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României e însoțit de o delegație formată din deputați și senatori.