Țigări ascunse printre bagaje – depistate de vameși

Țigări ascunse printre bagaje – depistate de vameși

Funcționarii postului vamal Leușeni (PVFI, rutier) au contracarat o tentativă de transportare frauduloasă a 1490 pachete de țigări, camuflate printre bagaje neînsoțite, informează OFICIAL.

La pista de control ieșire autocare a postului vamal Leușeni (PVFI, rutier) s-a prezentat pentru efectuarea controlului vamal un mijloc de transport de model „SETRA”, ce se deplasa din Republica Moldova spre Italia și transporta pasageri și colete neînsoțite. De menționat, că atât șoferii cât și pasagerii au comunicat că nu au nimic de declarat.

În rezultatul controlului fizic al mijlocului de transport și a bagajelor localizate în acesta, printre colete și bagaje neînsoțite au fost depistate 11 genți ticsite cu produse de tutungerie, care într-un final a fost stabilit că aparțineau unui moldovean în vârstă de 42 de ani, unul dintre șoferii autocarului menționat supra.

Potrivit cercetărilor preliminare, țigările urmau să fie comercializate ilegal pe piața neagră din Uniunea Europeană.

În consecință, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹ și art. 287 alin. (10) Cod Contravențional al Republicii Moldova.

Share