Noul Ambasador al Slovaciei a reconfirmat sprijinul pentru agenda europeană a R. Moldova

Noul Ambasador al Slovaciei a reconfirmat sprijinul pentru agenda europeană a R. Moldova

Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu noul Ambasador al Republicii Slovacia la Chișinău, Pavol Ivan, informează OFICIAL.

Șefa Executivului l-a felicitat pe oficialul slovac cu ocazia începerii misiunii în Republica Moldova și i-a dorit succes în exercitarea mandatului diplomatic.

Părțile au trecut în revistă cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală, fiind apreciată vizita recentă la Chișinău a Președintei Republicii Slovacia, Zuzana Čaputová.

Interlocutorii au reiterat necesitatea consolidării relațiilor comercial-economice bilaterale. În context, prim-ministra e subliniat importanța unei deschideri mai mari a pieței Uniunii Europene pentru exporturile moldovenești și a punctat că mizează în acest sens și pe sprijinul Slovaciei.

Totodată, prim-ministra a mulțumit pentru asistența oferită prin intermediul „Strategiei Republicii Slovacia de dezvoltare a cooperării cu Republica Moldova, pentru perioada 2019-2023”.

Ambasadorul Pavol Ivan a reconfirmat sprijinul Bratislavei pentru agenda europeană a Republicii Moldova, menționând că guvernul slovac va oferi țării noastre expertiza necesară în acest proces.

Share