Agenția de Mediu: Norul de fum din zona Cernobîl nu prezintă motiv de îngrijorare
Agenția de Mediu informează că norul de fum din zona Cernobîl nu prezintă motiv de îngrijorare, informează OFICIAL.
„În scopul monitorizării radioactivităţii mediului pe teritoriul republicii Moldova, zilnic sunt efectuate măsurători sistematice ale fondului radioactiv prin intermediul sistemelor automatizate tip „Mira”.
Cu referire la norul de fum din zona Cernobil, aparut în urma unui incendiu forestier de amploare în regiunea Kiev, vă comunicăm că până la momentul actual valorile înregistrate se încadrează în limitele caracteristice de fond ale Republicii Moldova, astfel nu prezintă motiv de îngrijorare pentru populaţie”, spune Agenția de Mediu.