Respectarea drepturilor salariaților – puterea sindicaliștilor! Aplicația mobilă inspirată din Macedonia de Nord – soluție pentru R. Moldova!
Telefoanele mobile au devenit, la momentul actual, cea mai utilizată sursă pentru informare, divertisment, shopping, contractarea și achitarea diferitor servicii necesare zi de zi. Statistica internațională pentru anul 2021 indică faptul că peste 90% din populația lumii s-a folosit anume de smartphone-uri și tablete pentru a obține informații de pe internet, tendință ascendentă în următorii ani (sursa:https://www.statista.com/topics/779/mobile-internet/).
Republica Moldova este un stat în plin proces de modernizare și, deși nu e printre țările avansate, acces la internet are majoritatea populației țării. Mai mult,peste jumătate din utilizatori de internet folosesc anume telefoanele mobile pentru a naviga (sursa: https://eufordigital.eu/ro/more-than-1-5-million-4g-mobile-internet-users-in-moldova/) . În aceste condiții, este și firesc că, pentru a ajunge la grupul țintă, aplicațiile mobile sunt cea mai sigură cale.
Un exemplu relevant în acest sens este Federația Uniunilor Sindicale din Macedonia de Nord, care a elaborat și a implementat în primăvara anului trecut, cu suportul Organizației Internaționale a Muncii, aplicația mobilă „SSM – My worker’s rights”, ce are scopul de a ajuta salariații să aibă acces la informații din domeniul legislației muncii, dar și să raporteze cazurile de încălcare a drepturilor. Din start, aplicația, care este gratuită și poate fi descărcată în telefonul mobil de oricine-și dorește, s-a bucurat de succes în rândul salariaților. Nemijlocit – în rândul tinerilor, care au utilizat platforma pentru a se informa, dar și pentru a-și proteja drepturile.
Din lipsă de cunoștințe, de multe ori, salariații nu întreprind acțiunile necesare pentru a determina angajatorii să le respecte drepturile. Iar aplicația mobilă lansată de Federația Uniunilor Sindicale din Macedonia de Nord are menirea anume de a simplifica acest proces și de a face accesul la informație cât mai ușor.
Martina Angelova, angajată, care a beneficiat de posibilitățile ce le oferă aplicația, pentru a fi reangajată, a vorbit, pentru www.ilo.org despre experiența sa.
„ Această platformă web este cu adevărat eficientă și tinerii lucrători preferă cu siguranță să folosească astfel de mijloace de comunicare, inclusiv eu. Experiența mea este cea mai solidă recomandare pentru acest instrument. Informația este putere, iar digitalizarea ajută la atingerea și educarea tinerilor lucrători cu privire la drepturile lor.”
Cu siguranță, experiența Martinei Angelova este una ce depășește granițele Macedoniei de Nord, or, încălcarea drepturilor salariaților este un fenomen bine instaurat și în Republica Moldova. O aplicație mobilă similară ar fi nu doar necesară, dar și ar schimba percepția tinerilor față de organizațiile sindicale, care în Europa de Sud-Est, încă mai poartă amprenta că ar fi structuri depășite de timp.
Aplicația mobilă poate ajuta la schimbarea imaginii de lipsă de servicii inovative în rândul membrilor și, totodată, va atrage tinerii. De altfel, doar în prima perioadă de la lansarea aplicației în Macedonia de Nord, peste 3 mii de salariați au beneficiat de ajutor în baza celor 95 de raportări prin intermediul acesteia.
Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Republica Moldova, Igor Zubcu, spune că o astfel de aplicației mobilă ar fi un suport adițional în activitatea de asigurare și promovare a drepturilor și garanțiilor în domeniul muncii și a altor drepturi nemijlocit legate de muncă. Mai mult, aceasta ar responsabiliza și angajatorii.
„Aplicația dată va oferi posibilitatea de a sesiza cazurile de încălcare a legislației muncii. În cazul confirmării celor sesizate de membrii de sindicat, sindicatele vor acorda tot suportul necesar pentru remedierea acestor situației, iar în cazul neconformării va face demersurile și acțiunile necesare în vederea responsabilizării, iar în unele cazuri și sancționării angajatorilor care încalcă flagrant prevederile legale. Cred că multe situații pot fi prevenite și aplanate dacă există o conlucrarea între angajatori și organizațiile sindicale”, a subliniat oficialul.
Mai mult, una din prioritățile în activitatea CNSM este extinderea numărului de membri prin atragerea tinerilor. Un proces complex, care însă, grație aplicației mobile, va fi unul rezultativ și va deschide noi orizonturi pentru mișcarea sindicală din Republica Moldova.