Votează timbrul  „Legenda Moldovei” care concurează pentru cel mai frumos timbru din Europa!

Votează timbrul „Legenda Moldovei” care concurează pentru cel mai frumos timbru din Europa!

În fiecare an Poșta Moldovei participă la concursul online pentru cea mai frumoasă marcă poștală „EUROPA” organizat de către Asociația Operatorilor Publici Poștali Europeni ”PostEurop” în perioada 9 mai – 9 septembrie 2022. În acest an, marca ”EUROPA 2022” are ca tematică ” Povești și mituri”, iar cu această ocazie Poșta Moldovei a emis timbrul „Legenda Moldovei” cu care participă la concurs. Timbrul poștal cu valoarea nominală de 9,50 lei ilustrează legenda fondării Republicii Moldova.

„Cu această ocazie, vă îndemnăm să susțineți cu votul d-voastră marca poștală a Moldovei. Acumulând numărul necesar de voturi, timbrul va fi recunoscut atât în Europa cât și pe alte continente. Votul tău contează pentru noi.

Pentru a vota accesați linkul dat: www.posteurop.org/europa2022.

Concursul online se va încheia la 9 septembrie 2022, iar timbrele câștigătoare vor fi anunțate la Adunarea Generală PostEurop, care va avea loc în octombrie 2022 la Dublin, Irlanda.

Vă mulțumim pentru susținere!” – menționează Poșta Moldovei.

Share