Conducerea BNM, în Parlament, va fi audiată cu privire la inflație și prețuri mari

Conducerea BNM, în Parlament, va fi audiată cu privire la inflație și prețuri mari

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu va fi audiat în plenul Parlamentului cu privire la inflația și prețurile mari din Republica Moldova, informează OFICIAL.

Deputatul Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, a propus astăzi, în debutul ședinței plenare, ca să fie invitat guvernatorul BNM săptămâna viitoare în Comisie pentru a fi audiat cu privire la inflația înaltă și prețurile mari.

„Ulterior îl vom audia și-n plenul Parlamentului”, a precizat deputatul.

La rândul său, deputatul Petru Burduja, vicepreședinte al Comisiei, a propus să fie invitat și Prim-ministrul pentru a spune ce instrumente și măsuri a pregătit în acest sens.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu a îndemnat ca propunerile să fie discutate în cadrul Comisiei și să se ia o decizie.

Amintim că, inflația în luna aprilie în Republica Moldova a depășit 27%.

Share