(INTERVIU) Andrei Bujor: Valorile de la care pornim sunt autenticitatea, libertatea de a fi și curajul de a descoperi orizonturi noi

(INTERVIU) Andrei Bujor: Valorile de la care pornim sunt autenticitatea, libertatea de a fi și curajul de a descoperi orizonturi noi

Interviu cu Andrei Bujor, cofondator, creator al mărcii de vinuri „AlterEgo”

„AlterEgo” este unul dintre cele mai noi branduri din industria vitivinicolă din Moldova. În ce măsură ați reușit deja să vă impuneți?

Ne-am lansat în 2020, într-un an extrem de instabil din punct de vedere social, dar, cum se întâmplă de cele mai dese ori, crizele pot servi drept oportunități. Probabil așa a fost în cazul nostru, când am dispus de mai mult timp pentru a contura acest proiect la care munceam și visam de mai multă vreme. Așadar, „AlterEgo” este un brand tânăr, dar ambițios, care este încă în faza de captare a atenției și de plasare pe segmentul de piață țintit. Nicidecum nu putem afirma că este un proces de scurtă durată și deja consumat, mai degrabă tatonăm terenul, încercăm să ne poziționăm diferit, pornind de la filosofia și valorile noastre.

Ce segment de piață țintiți? Cine sunt consumatorii vinurilor dumneavoastră?

Deși suprasaturată, piața de vinuri din Moldova face loc acelor producători care aduc elemente de noutate, fie în materie de vinificație, fie în abordarea de marketing. Noi am încercat să le facem pe ambele. De aceea țintim să surprindem și să loializăm un consumator matur, conștient, capabil să facă diferența între vinuri și care e deschis să experimenteze stiluri noi de vinificare. În cazul nostru, vinurile nu se compară pe nișa de soi, mai degrabă venim cu o semnătură proprie.

Pe ce puneți accent în procesul de producere a vinului?

Ziceam și mai devreme, accentul cade pe unicitate și noutate, pornim de la noua școală de vinificare, de la tendințele de a ne apropia cât mai mult de autenticitatea soiului, pentru că avem o certitudine – vinul bun începe în câmp, de la strugure. Desigur, provocarea cea mare este să educăm acest lucru și în consumator. Dar, cum ziceam, suntem ambițioși, iar calea cu provocări ne place mai mult.

În general, ce valori stau la baza activităţilor dumneavoastră?

„AlterEgo” este despre eul care trebuie pus în lumină, este despre acea parte a sinelui care poate impresiona prin excelență, iar valorile de la care pornim sunt autenticitatea, libertatea de a fi și curajul de a descoperi orizonturi noi. Aceasta ne caracterizează pe noi, ca și producători, și tot acest lucru vrem să-l transmitem consumatorilor noștri.

Care, în opinia dumneavoastră, este potențialul pieței autohtone? Cât de confortabil se simt noii producători, alături de „rechinii” din industrie?

Piața este aglomerată, consumatorul este pus în fața unor alegeri dificile, pentru că avem vinuri extrem de bune pe piață. Mai nou, micii producători, deși mici, devin tot mai voinici, mai interesanţi, mai surprinzători. Deci nu este ușor, dar, în schimb, interesant, palpitant. Desigur, nu putem să ne comparăm cu giganții pieței, cei care dictează tendințele de consum, în schimb, putem să ne facem văzuți, auziți și consumați prin abordare mai diferită. Așa am intrat noi pe piață, cu un ambalaj de excepție, unic, care permite un fel de contact tactil cu consumatorul, un fel de cunoaștere la ochi. Dar mai este de muncit și escaladat, important să păstrăm entuziasmul.

Câte tipuri de vinuri produceți și care dintre ele se bucură de o apreciere mai mare?

Portofoliul „AlterEgo” sumează 6 vinuri, avem trei albe, un Pinot Grigio exploziv în arome, apreciat, imediat după lansare, cu aur la „Vinarium 2021”. O Viorica fină și neinvazivă, executată într-o manieră autentică, apropiată de aromele strugurelui. Un Chardonnay elegant și sobru. Alte trei vinuri roșii, pregătite pentru lansare în 2022, după ce au stat la maturare. Pinot Noir, neobișnuit în nuanțe și postgust. Saperavi într-o manieră light și extrem de aromată. Și un cupaj, Fetească Neagră-Merlot-Cabernet, un vin din soiuri din diferite regiuni vinicole, care a fost executat la limita dintre tradiție și inovație.

Ce vinuri pot fi considerate de perspectivă în Moldova?

Cele care pun în valoare calitatea strugurelui, cel puțin asta este viziunea noastră și crezul nostru în procesul de vinificare. Pe de altă parte, brandurile au și rolul de a educa piața, de a oferi experienţe noi, de a-i ajuta pe consumatori să fie deschiși să experimenteze.

În ce măsură vă interesează piețele externe? Ce perspective au vinurile din Moldova la export?

Moldova devine tot mai vocală în exterior pe industria de vinuri, iar acest lucru s-a întâmplat într-un timp relativ scurt, grație partenerilor de dezvoltare ai acestui sector. Noi, ca și ceilalți producători, ne dorim să cucerim public din afară, mai mult, facem eforturi în acest sens și vreau să cred că 2022 va fi sub auspiciile exportului pentru noi.

Ce scopuri are „AlterEgo” pe termen scurt, mediu și lung?

Scopurile noastre sau strategia vizionară a brandului nostru are multe obiective mari, dar am luat-o cu pași mici, ca să fie mai sigur. Pe termen scurt vrem să ne conturăm portofoliul de vinuri și să ajungem la grupul țintă de consumatori, dar în același timp să îi și loializăm față de produsul nostru. Pe termen mediu planificăm să sporim plantaţiile și să construim crama cu întreg pachetul de servicii turistice. Iar pe termen lung ne dorim să dezvoltăm un brand sustenabil, durabil și vizionar, ca să fie preluat de generațiile mai tinere, care vin după noi.

Almanah Politic 2021

Share