SIS, despre atacurile web asupra site-urilor instituțiilor publice

SIS, despre atacurile web asupra site-urilor instituțiilor publice

În data de 01.05.2022, începând cu aproximativ ora 2:00, o serie de pagini web aparținând autorităților publice au fost supuse atacurilor de tip DDoS (Distributed Denial of Service). Acestea au drept scop țintirea paginilor web prin transmiterea unui număr mare de cereri de conexiune sau a unui volum mare de date, suprasolicitând resursele de procesare ale echipamentelor și cauzând indisponibilizarea paginilor web, transmite OFICIAL, cu referire Serviciul de Informație și Securitate(SIS).

Potrivit SIS, atacurile sunt efectuate din afara R. Moldova, de pe echipamente și rețele compromise, prin exploatarea unor vulnerabilități de securitate și înrolarea acestora în rețelele botnet.

Atacul cibernetic este atribuit grupării pro-ruse KILLNET ce activează pe principii de hacktivism și se specializează pe efectuarea atacurilor de tip DDoS asupra țărilor considerate de ei drept susținători ai Ucrainei. Gruparea a efectuat atacuri similare și asupra altor pagini web ale unor autorități din țări din UE și asupra infrastructurii web a NATO, iar zilele trecute au fost atacate pagini web ale entităților publice din Romania.

Autoritățile responsabile au întreprins măsurile necesare pentru a respinge atacurile asupra infrastructurii guvernamentale și pentru a minimiza impactul acestora.

Menționăm că, atacurile respective nu au un impact direct asupra funcționării resurselor sau sistemelor informaționale guvernamentale.

Share