Detalii despre investigațiile pe cauza penală de învinuire a șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA

Detalii despre investigațiile pe cauza penală de învinuire a șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA

Procuratura Anticorupție informează despre evoluția investigațiilor pe cauza penală de învinuire a șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA, transmite OFICIAL.

Astfel, au fost efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație care au drept scop cercetarea completă și obiectivă a circumstanțelor cazului, după cum urmează:

– au fost autorizate de către judecătorul de instrucție și efectuate 29  percheziții, care au vizat domiciliile, birourile, automobilele persoanelor supuse investigațiilor penale, precum și sediile unor persoane juridice;

– au fost autorizate și efectuate 5 cercetări la fața locului a imobilelor;

– au fost dispuse, autorizate și efectuate în total 10 măsuri speciale de investigație;

– a fost autorizată și efectuată ridicarea informațiilor de la furnizorii de comunicații electronice, instituțiile bancare, notari și alte instituții – în 31 de cazuri, cu ridicarea în total a aproximativ 3500 de file;

– au fost efectuate 8 examinări a obiectelor ridicate;

– a fost dispusă efectuarea a 13 expertize inginero-tehnice, a suporturilor electronice ridicate în cadrul acțiunilor (percheziții sau ridicări)– în număr total de 25, dintre care jumătate încă sunt în curs de efectuare. Astfel, la moment rapoartele de expertiză nu au fost încă întocmite și prezentate organului de urmărire penală, respectiv, părților;

– au fost audiați în calitate de martori 42 persoane;

– au fost recunoscuți și audiați în calitate de învinuiți – 6 persoane, dintre care la moment în privința a doi figuranți este aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar, inclusiv în privința șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA.

Subsecvent, în privința acestuia din urmă este aplicată și măsura procesuală de constrângere suspendarea din funcție, până la adoptarea unei decizii definitive pe caz.

– au fost examinate 25 de cereri ale părților pe dosar și ale apărătorilor acestora;

– a fost formulată și expediată o comisie rogatorie pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în afara hotarelor Republicii Moldova.

Un aport esențial la stabilirea circumstanțelor pe caz îl are Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), care efectuează la moment investigații financiare paralele și care au realizat un volum esențial de acțiuni, urmare a recepționării delegației procurorului.

Astfel, ARBI a efectuat profiluri financiare a subiecților, a expediat peste 600 demersuri către furnizorii de date relevante, precum și peste 290 demersuri către alte autorități implicate în înfăptuirea justiției. În context se menționează faptul că, toată informația recepționată de către ARBI necesită a fi analizată și integrată, iar ulterior expusă sintetizat.

De asemenea, se remarcă faptul că, derularea investigațiilor și efectuarea cu celeritate a acțiunilor de urmărire penală pe caz a fost afectată pe alocuri de mai multe evenimente, cum ar fi: greva apărătorilor din ianuarie 2022, starea de urgență declarată în februarie 2022, context în care apărătorii au uzat de drepturile procesuale în spiritul unui nivel mai redus al bunei-credințe.

Pe de altă parte, termenul mai îndelungat al investigațiilor se datorează atât complexității cazului examinat, care cuprinde o perioadă îndelungată începând cu anul 2014 până în 2020, cât și multiplelor contestări, înaintate în ordinea art. 313 din Codul de procedură penală, în vederea efectuării de către judecătorul de instrucție a controlului prejudiciar al activității de urmărire penală.

Subsecvent, este de menționat că urmărirea penală pe caz se desfășoară în continuare plenar, sub rezerva respectării principiului nevinovăției al persoanelor cu statut pe cauza penală, concomitent cu examinarea obiectivă, multilaterală și exhaustivă a circumstanțelor care prezintă relevanță, astfel încât decizia adoptată pe caz va fi adusă neîntârziat la cunoștința opiniei publice.

Share